Nu știam la ce să mă aștept de la această lectură. Coperta îmi inspira ideea că ar fi o carte cu tentă religioasă. Dar, dincolo de prezența religiei și a misticismului care predomină întreaga scriere, țin să interpretez acest roman drept unul filozofic. Înglobând granița dintre real și ireal, dintre temporal și atemporal, dintre trup și suflet, dintre sfânt și lumesc, Vodolazkin îți prezintă lumea prin dualitatea sa.
Suntem în epoca Medievală. Hristofor este un vraci bătrân care locuiește la marginea satului, lângă cimitir. Odată cu ciuma care curmă viețile fiului și nurorii, nepotul Arseni trece cu traiul în coliba lui Hristofor. Acesta îi împărtășește nepotului toate cunoștințele lui enciclopedice privind plantele medicinale. Atunci când bunicul moare, nepotul devine noul vraci. Însă, viața ia o nouă întorsătură când dragostea vieții lui, Ustina, moare la nașterea copilului lor. Aceste două decese sunt văzute de către Arseni drept păcatul său suprem și el decide să pornească în lume pentru a se dedica în întregime celor nevoiași.
Pasajele pe care le-am adorat au fost cele de la începutul romanului, copilăria lui Arseni alături de bunicul lui. Bunicul Hristofor mi-a amintit de bunicul meu. La fel și el credea cu sfințenie în puterea plantelor medicinale. Mereu căuta prilejul să mă învețe despre proprietățile curative ale plantelor precum pătlagina, potbalul, romanița etc. Îmi aduc aminte cu melancolie de fișele cu descrierile plantelor medicinale pe care le avea bunelul și din care citeam cu curiozitate.
Într-o altă ordine de idei, când bunicul Hristofor vorbea din cărțile sfinte, amintirile m-au dus cu gândul la bunica, care mereu avea vorbe cu tâlc adunate din cărțile bisericești străvechi. Mereu încerca să împărtășească învățămintele din acele cărți și ne spunea despre prezicerile străvechi care se adevereau.
Eroul central al romanului este un personaj complex care trece prin schimbări și transformări. În fiecare etapă a vieții, atunci când crede că i-a venit sfârșitul, își schimbă traiectoria începând o nouă călătorie. Parcă ar fi o viață trăită de patru oameni care nu seamănă unul cu altul, care au trupuri diferite precum și numele le este diferit. Din copil crește vraciul, care se transformă în nebun sfânt, devine apoi pelerin, pentru a-și găsi odihna de veci în calitatea de călugăr. Nici numele nu rămâne neschimbat: se naște Arseni, pentru a deveni Ustin, apoi Ambrozie, pentru a muri Laur.
În călătoriile sale își câștigă mereu slava prin ajutorul acordat celor suferinzi. Darul lui este potențat de forțe superioare, acționate de spiritul de sacrificiu și de o iubire pentru aproape de o intensitate inimaginabilă. Îi ajută pe oameni fiind capabil să înțeleagă străfundurile suferinței lor, coborând până la rădăcina ei. Vorbind cu el, oamenii simt grația divină și se întreabă ades dacă puterea vindecării stă în acțiunile sale terapeutice sau într-o minune a Domnului. El însă, le zice mereu că nimic nu i se datorează lui, chiar dacă oamenii pleacă salvați de la dânsul. Chiar și atunci când nu-i poate ajuta îi susține.
Boala ta depășește puterile mele, dar mila Domnului e mai presus de puterile omenești. Roagă-te și nu-ți pierde nădejdea.
Nu aș schimba nimic în această carte. Autorul a reușit să-mi inducă atmosfera medievală și o stare de pace. Vodolazkin scrie pe cât de simplu și cursiv, pe atât de rafinat și elegant. În cartea sa se împletesc bunătatea sihaștrilor, înțelepciunea bătrânilor, puritatea credinței și nelegiuirile tâlharilor. Toate acestea construiesc o istorie la limita dintre real și fantastic pe care nu ai cum să n-o îndrăgești.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia