Recenzie „Până la sfârșitul timpului” de Raluca Alina Iorga

de | iun. 4, 2018 | Beletristică, Dragoste, Istorie, Literatură Contemporană, Literatura Română, Mister, Recenzii cărți, Romantism, Suspans

Raluca Alina Iorga ne propune în cartea sa, Până la sfârșitul timpului, o adevărată enigmă avându-l în prim-plan pe nimeni altul decât pe Vlad. Vlad Țepeș – cârmuitorul Țării Românești.

Trebuie să precizez încă de la început faptul că romanul de față este foarte bine documentat, dovadă în acest sens stând tocmai vasta bibliografie de la final. Însă, cu toate că discutăm despre evenimente istorice, care ar părea, cel puțin la prima vedere, destul de greu de digerat, autoarea le combină perfect cu elementele de ficțiune, de dragoste, de acțiune, de mister, realizând astfel o cursă contra cronometru pentru a descoperiri unui adevăr bine ascuns, ce își face simțită prezența.

Cu toate că romanul este cu și despre Vlad, un rol important îl joacă și protagonista, o fată îndrăgostită iremediabil de Rareș, nesigură pe faptul că și acesta din urmă simte la fel pentru ea. Totul se schimbă când în peisaj își face apariția acest personaj istoric, care o implică pe protagonistă în a-l ajuta să scape de blestemul de a nu-și găsi locul. Dar personajul feminin nu se aștepta ca o enigmă istorică să aibă atât de multă putere asupra prezentului, cu precădere asupra sentimentelor dintre ea și Rareș.

Inițial am crezut că sunt doar vise, coșmaruri. Apoi am început să le văd și cu ochii deschiși fie că era zi sau noapte. În ultimii ani imaginile au devenit din ce în ce mai clare. Uneori vedeam o tânăra cu ochi ca ai tăi. Plângea. Mereu plângea și îmi cerea să o găsesc. Nu înțelegeam ce dorea de la mine. Cum puteam să o găsesc dacă nu știam cine e?

Raluca Alina Iorga ne arată astfel în cartea sa că iubirea poate doborî barierele timpului, ale spațiului doar pentru a reuni ceea ce se cheamă suflete-pereche. Cum va face asta? Într-un mod neașteptat, pe care îl veți descoperi doar luând parte la această poveste care vă va ține cu sufletul la gură până la ultima pagină.

Titlu: PÂNĂ LA SFÂRȘITUL TIMPULUI
Autor: Raluca Alina Iorga
An apariție : 2018
Editura: SMARTPUBLISHING
Nr. Pagini: 645
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1813

Alte recenzii de la Raluca Alina Iorga:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Animal pe moarte” de Philip Roth
Recenzie ”Animal pe moarte” de Philip Roth

Romanul "Animal pe moarte" de Philip Roth realizează o meditație profundă asupra iubirii, morții și trecerii timpului, străbătută de un fir narativ complex și captivant. Romanul explorează relația dintre un profesor universitar în vârstă, David Kepesh, și o tânără...

Recenzie “Problema Spinoza” de Irvin D. Yalom
Recenzie “Problema Spinoza” de Irvin D. Yalom

  Psihologul și psihanalistul Irvin D. Yalom, autor al mai multor lucrări de psihoterapie, a delectat publicul larg și cu câteva romane, între care și “Problema Spinoza”. Acest volum dezvoltă în paralel două planuri, la distanța de câteva secole, care se...

Recenzie ”Ispita bodyguardului” de Jennifer L. Armentrout
Recenzie ”Ispita bodyguardului” de Jennifer L. Armentrout

,,El o poate proteja de oricine, însă nu și de el însuși” Povestea din Ispita bodyguardului explorează aventura tumultoasă a unei jurnaliste, Alana Gore, și a bodyguardului ei, Chandler Gamble, într-o călătorie presărată cu provocări și atracție. Confruntată cu o...

0 0 votes
Article Rating
Adriana Alexandra a fost redactor Booknation.ro și a scris 116 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adriana Alexandra aici.
Dacă nu v-am plictisit încă, aruncați un ochi și pe aici 🙂 --->http://blog.avocatoo.ro/sfaturi-de-la-un-tratat-de-drept-anonim/
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments