Recenzie „Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne

de | sept. 3, 2017 | Literatura Universală, Recenzii cărți

 

John Boyne este autorul care m-a atras spre sine într-un mod inexplicabil, precum dulcele atrage furnicile. Până la urmă, această carte a reprezentat pentru mine acea ciocolată de care nu te mai poți despărți. Cert este faptul că ea nu poate fi percepută ca fiind o simplă ciocolată, ci una amară, fără prea mult zahăr, care ajunge să te străpungă și să îți lase o dâră de tristețe, căci asta ne aduce, în prim-plan autorul, o poveste tristă, care are menirea de a sensibiliza.

Băiatul cu pijamale în dungi este un roman destul de scurt, dar care prezintă o acțiune amplă, chiar dacă acest lucru nu poate fi dedus prin intermediul numărului de pagini. Când am ales să lecturez această carte, nu știam la ce să mă aștept, nu știam ce voi întâlni pe parcursul lecturării ei și nu cunoșteam nici emoțiile care aveau să mă anime sau dacă își va face simțită prezenta vreuna.

Trebuie să amintesc că, într-o primă instanță, Bruno este cel care ajunge la inima cititorilor, iar pe mine, prin gingășia lui, prin faptul că este o ființă fragilă și emotivă, m-a cucerit. Alături de el am luat parte la o poveste ce cu greu poate fi descrisă în cuvinte. Mai simplu ar fi să spun că povestea care stă la baza romanului se simte și se trăiește, deoarece autorul nu ne permite să alegem o altă cale.

Bruno este, totodată, un băiețel evreu, care împreună cu părinții lui trebuie să se mute într-un loc străin și, toate astea, datorită tatălui lui care mereu își schimbă locul de muncă. Bruno este nevoit să se antreneze într-o nouă societate, cu reguli noi, cu oameni noi, însă cât de dispus este acesta să cunoască persoane noi? Este el pregătit pentru a lăsa totul în trecut și a începe o nouă viață, dincolo de ceea ce îi este lui drag?

Șocul se instalează atât în inima lui, cât și în inima noastră, în momentul în care, Maria, cea care niciodată nu și-a permis să îi umble prin lucruri, se afla în camera sa pentru a-i face bagajul. Din acest moment, viața lui trebuie să își croiască noi drumuri și să se acomodeze cu locuri noi.

Ce mi se pare mie interesant? Când autorul alege ca personaj principal un simplu băiețel, toată povestea parcă primește o nouă alură. Din acest considerent am lecturat cu drag fiecare fragment și fiecare pagină și nu m-am putut opri până la ultima pagină, deoarece, stilul pe care autorul îl folosește este accesibil oricui, iar subiectul abordat este mai mult decât încântător.

Trebuie să menționez că Shmuel este primul băiat care ajunge să comunice cu Bruno, iar legătura dintre cei doi, încă de la început, s-a preconizat ca fiind una puternică. Parcă autorul a introdus, într-un mod indirect, între ei câteva unde magnetice, care, totodată, nu doar că îi unesc pe ei, ci atrag și cititorul.

Povestea are un caracter dramatic. Meditația apare, de asemenea, în momentul în care Bruno cugetă la cele întâmplate. Curiozitatea este, pe de altă parte, caracteristică atât pentru Bruno, cât și pentru Shmuel, iar din acest motiv pot spune că încet, protagonistul ajunge să își piardă din inocență și  își dorească să ajute, să rezolve probleme, dar, cel mai important, să afle adevărul despre munca tatălui său.

Până în momentul de față, nu am mai întâlnit o prietenie atât de sinceră, precum este prietenia dintre cei doi băieți. Acest lucru poate fi un plus, nu? Într-un univers în care la tot pasul găsim cărți clișeice, Băiatul cu pijamale în dungi poate fi definiția originalității, John Boyne deținând controlul atunci când vine vorba de imaginație.

Un alte element, care vine în accentuarea stării de nostalgie pe care acest roman o emană este vremea. Faptul că autorul a ales un anotimp ploios, nu este întâmplător și, din nou, se verifică ipoteza originalității în propria creație.

Alături de Bruno și de Shmuel, băiatul cu pijamale în dungi, am trăit o adevărată poveste. O poveste la care nu pot rămâne imună, deoarece m-a sensibilizat și mi-a stors lacrimi. Nimic nu m-a sensibilizat atât de tare până în momentul în care am citit această carte și sunt de părere că romanul va rămâne mereu unul dintre preferatele mele. Acestea nu sunt singurele sentimente și emoții care și-au făcut prezența în sufletul meu, ci, de asemenea, am râs în momentele în care mi s-a oferit prilejul.

Ca urmare, mai există loc de discuții? Băiatul cu pijamale în dungi oferă exact ceea ce are nevoie un cititor: prietenie, ură, suspans, dorință de ascensiune, dramatism și, nu în ultimul rând, calitate.

Titlu: BĂIATUL CU PIJAMALE ÎN DUNGI
Autor: John Boyne
An apariție : 2013
Editura: RAO
Nr. Pagini: 218
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3466

Alte recenzii de la John Boyne:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Copacii” de Percival Everett
Recenzie ”Copacii” de Percival Everett

”Copacii” de Percival Everett este un roman șocant în care o serie de crime brutale se petrec mai întâi în orașul Parale din Mississippi și apoi în toată America. Nici nu pot descrie cât de mult mi-a plăcut cartea asta, fără să par o ciudată, având în vedere temele pe...

Recenzie ” Sărmane creaturi” de Alasdair Gray
Recenzie ” Sărmane creaturi” de Alasdair Gray

Evident, am fost influențată de apariția filmului, însă am de spus în apărarea mea faptul că nu am văzut filmul și nici măcar nu știu ideea principală. Doar știu că este ciudățel și că Emma Stone joacă magistral, în rest, haide să vedem cum este cartea, pentru că...

0 0 votes
Article Rating
Dana Otet a fost redactor Booknation.ro și a scris 26 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Dana Otet aici.
Numele meu este Dana Oțet și cititul face parte din viața mea. În momentul de față nu pot concepe viața fără cărți, de aceea mereu mă voi axa pe ceea ce înseamnă literatură, pe ceea ce înseamnă citit. De asemenea, pasiunea mea se manifestă și prin scris. Alături de cei de la BookNation am învățat ce înseamnă o echipă.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Beatrice Roman

Bună! Ai greșit un detaliu care e, din punctul meu de vedere, foarte important. Anume, că Bruno NU era un băiețel evreu, ci din contră, era băiatul comandatului lăgărului, deci n-avea cum sub nicio formă să fie evreu.