Cu siguranță că romanul ” Cartea de safir” al scriitorului francez Gilbert Sinoue este o îmbinare perfectă a simbolisticii cu iz cabalistic în care credința, în vasta și terifianta ei complexitate, naște de-a valma îngeri și demoni prinți între lumini și umbre într-un joc al regăsirii și pieirii.
Având acțiunea plasată la sfârșitul anilor 1400 într-o Spanie ultrareligioasă și ultanaționalistă, romanul lui Sinoue presară cu îndrăzneală anumite întrebări și răspunsuri la spinoasele probleme ale religiei care în decursul istoriei a cauzat atâtea abominabile atrocități și o mulțime de mutilări ale destinului și ale gândirii.
Inspirându-se din legenda evreiască menționată în scris în ” Cartea lui Enoh”, scriitorul francez creează cu dezinvoltură întâmplări și personaje, unele dintre ele istorice, altele imaginare, oameni care se pierd și se regăsesc în negura istoriei într-o intrigă sufocantă.
Personaje precum Ezra, Baruel, Vargas sau Sarrag, plecați în căutarea Adevărului Absolut, a răspunsului tuturor frământărilor de mii și mii de generații, au nevoie stringentă de certitudinea că dincolo de dincolo există ceva, poate un antinevralgic sau poate chiar un panaceu, o confirmare a Adevărului Absolut.
Pe de cealaltă parte personaje precum regina Isabela a Spaniei, Alvarez, Mendoza sau Talavera, sunt sclavii unei credințe oarbe, închistate în sucul gastric al neputinței de a trece de umbra zidului.
Stilul alert și intrigant al lui Sinoue curge vijelios într-o acaparatoare creație a unui păienjeniș de întâmplări sufocante care, într-o tentaculară desfășurare, răsfiră un parfum de eliberare ți încarcerare, uneori ca într-un joc hilar, alteori ca o continuă reînnodare a ștreangului imaginar care sălășuiește în fiecare din noi.
O care extraordinară care se inoculează pe nesimțite în sufletele cititorilor, uneori ca o mângâiere cețoasă, alteori ca o revelație orbitoare.
Lectură plăcută!