Scriitura lui Michael Connelly am descoperit-o în romanul Jocul de domino, acolo unde, am făcut „cunoştinţă” pentru prima dată şi cu fostul detectiv criminalist LAPD Harry Bosch. Aflat, într-o altă „aventură”, în Chipul dur al despărţirii, Harry Bosch primeşte rol principal atât pe partea de detectivism cât şi pe partea de sentimentalism. Nu mai luptăm intens pentru drepturile celui apărat cât pentru melancolia din propriile amintiri. Brusc, prin intermediul cazului investigat, se deschide o uşă în propriul trecut, răvăşind totul şi înecându-l în reamintire.
The Washington Post spune: „Apăsător şi complicat, plin de suspans şi melancolie.” Acestea sunt cuvintele perfecte pentru a descrie Chipul dur al despărţirii. Ne apasă fiecare drum înfundat în trecutul lui Vance, fiecare tăcere din partea Tăietorului Plaselor de Ţânţari. Complicat prin iţele încurcate ce te poartă din prezentul lui Vance, până în trecutul Vibianei şi a sinuciderii sale, care-l vor ambiţiona pe Bosch să sape şi mai mult în evenimentele trecutului. Suspans prin acţiunile violatorului din umbră care reuşeşte să se lase surprins de împrejurări şi totuşi încă ascuns autorităţilor. Suspans pe partea cercetărilor private ale lui Harry ce-i poartă paşii într-un trecut ceţos, dar nevoit a fi cu ochii în patru la un prezent periculos. Melancolic prin frumoasa întrepătrundere a trecutului lui Bosch cu căutările pentru Vance.
Bosch ştia din proprie experienţă că, atunci când priveşti viaţa retrospectiv, vezi lucrurile printr-o lupă, amplificate şi exagerate. O idilă din colegiu poate deveni, astfel, o iubire de-o viaţă.
Chipul dur al despărţirii este povestea pe care-o trăieşti cu sufletul la gură. Pe de o parte urmăreşti violatori în serie, aşteptând ca dintr-o clipă-n alta să facă o nouă victimă. Pe de altă parte te încurci în iţele trecutului pe urmele căruia eşti nevoit să mergi. De deziluzii ai parte din ambele tabere. În timp ce ai şanse zero de a-l găsi pe Tăietorul Plaselor de Ţânţari care pare a-şi bate joc de autorităţi, tot atâtea şanse ai şi în a-l găsi pe moştenitorul miliardarului Whitney P. Vance. Fiecare fir prins duce către o fundătură sau spre un certificat de deces. Niciodată ideea de „a căuta acul în carul cu fân” nu a mai avut mai mult sens ca acum. Suntem la fel de tulburaţi ca însuşi Harry Bosch. Şi noi, alături de el, ne simţim neputincioşi şi lipsiţi de speranţă.
Nici el şi nici Lourdes nu găsiră nimic util printre toate apelurile telefonice. Acestea nu făceau altceva decât să-i amplifice lui Bosch convingerea că oamenii sunt dornici să se afunde în mocirla umană dacă li se iveşte ocazia. Detectivii încercau să prindă un violator în serie, care se transforma, conform profilului conturat, într-un criminal, iar oamenii profitau de situaţie ca să-şi regleze anumite conturi şi să-şi pedepsească duşmanii.
Dacă în Jocul de domino i-am apreciat talentele de detectiv ce poate urmări orice fir până dă de capătul adevărului, în Chipul dur al despărţirii am avut ocazia de a arunca o privire mai detaliată a felului de a fi a lui Harry Bosch– omul. Am văzut nu numai un detectiv, ci un om care se pune în pielea angajatorilor săi, în pielea sentimentelor acestora. Povestea lui Whitney Vance îl acaparează cu totul. Pare că el însuşi este în căutarea propriului secret din trecut. Fiecare certificat de deces, menit să-i taie avântul, îl întristează peste măsură. Îţi creează senzaţia că nici nu-i vorba de iubirea din trecut a angajatorului său, ci a lui. Un nume şi o poveste cu o vechime de peste cincizeci de ani prinde viaţă şi voce prin intermediul lui Harry Bosch.
În plan paralel, un violator trebuie să fie demascat de acelaşi Harry Bosch, detectiv în rezervă pentru Departamentul de Poliţie din San Fernando, dar de asemenea cu amprente lăsate asupra sufletelor. Cine are de suferit în această bătălie şi cât din această experienţă se va răsfrânge asupra lui Harry, trebuie să aflaţi singuri citind Chipul dur al despărţirii! De asemenea, în aceeaşi poveste puteţi descoperi şi cât de departe în trecut poţi merge şi cât din amintiri poţi recupera atunci când pare că nu mai ai nici o şansă de izbândă.
O multitudine de figuri şi de unghiuri. La baza sculpturii se afla fuzelajul contorsionat al unui elicopter, răsturnat pe o parte, având o bucată de elice înfiptă în pământ, ca o piatră de mormânt. Prin deschiderea aparatului de zbor, se iveau mâini şi chipuri- soldaţi ce căutau o cale de scăpare. Chipul unui soldat se înălţa deasupra celorlalţi, încercând parcă să iasă prin gaura elicopterului, ca şi când mâinile nevăzute ale lui Dumnezeu l-ar fi smuls dintre fiarele contorsionate. Soldatul îţi ţinea o mână întinsă spre cer, cu degete răsfirate. Din unghiul în care stătea, Bosch nu putea să vadă chipul soldatului, dar ştia cine era.
Chipul dur al despărţirii este de o tristeţe covârşitoare. Şi totuşi cu iz de surâs prin finalul său, prin găsirea pieselor perfecte pentru construirea unei poveşti fără enigme, fără lipsuri în imaginea de ansamblu. O poveste emoţionantă despre regăsire în amintiri. Deşi mulţi dintre protagoniştii acelor amintiri au plecat de mult, într-un sfârşit sunt reuniţi cu toţii prin simpla descoperire a adevărului.
Michael Connelly, nu numai că mi-a purtat paşii în ritm alert pe urmele unui răufăcător, ci mi-a insuflat şi sentimente unice prin căutarea neostoită a lui Harry Bosch întru descoperirea poveştii marii iubiri a lui Vance. Am fost purtată atât pe urmele trecutului lui Vance cât şi prin amintirile lui Bosch. Poveştile s-au întrepătruns şi am descoperit un om cu determinare ce, într-un oarecare fel, a reuşit să-i aducă unui bătrân şansa reuniunii de familie, fie ea şi spiritual.
Ea îşi întoarse privirea şi îi zâmbi. Harry realiză în clipa aceea că era pentru prima oară când o vedea zâmbind. Şi era acelaşi zâmbet din colţul gurii pe care îl mai văzuse cândva.
Chipul dur al despărţirii este un thriller pe care-l recomand atât datorită ritmului alert ce te ţine cu sufletul la gură, cât mai ales al sentimentelor pe care ţi le trezeşte. Acest volum este disponibil pe site-ul Editurii RAO şi în librăriile partenere.
Alte recenzii de la Michael Connelly:
