Născut pe 31 mai 1981 în București, Mircea Moroianu a absolvit F.I.L.S Germană în cadrul Universității Politehnica după care s-a angajat, dintr-o fericită întâmplare, în publicitate pe postul de copwywriter. A urmat master în comunicare laFacultatea de Jurnalist, timp în care a scos trupa Oliver, unde e chitarist, două albume rock. Puțin mai târziu s-a apucat de scris. Descâlcitorul este romanul său de debut.
„Dacă ai 30 de ani și trăiești în România, Descâlcitorul e romanul tău. Nu l-am scris eu, pentru că nu sunt scriitor. S-a scris de la sine din nevoia de a da ‹‹save as›› unei etape din viață. Fete, rock, nopți în centrul vechi, oscilație între iubite, întrecări care se afundă la nesfârșit și multe deliruri încâlcite se regăsesc în acest roman. Eu l-am scris pe nerăsuflate, sper ca tot așa să-l citești și tu.”
Și, pare-se, așa am făcut. Am citit această carte într-o zi, dar nu am citit toată ziua. Ideea este că Mircea Moroianu are un stil ușor, dar profund, povestind despre viață, despre oameni și aspirațiile noastre contradictorii, care se bat cap în cap și care nu-ți permit să faci o alegere. De altfel, nu poți, de unde și drama personajului principal – Mircea. Mircea este un personaj tipic uman, fără calități speciale, un om care-și duce traiul de zi cu zi, încercând să supraviețuiască, un personaj care fumează, care simte dorințea neapărată, chemarea, de a scrie și de a împărtăși lumii povestea sa. Povestea sa de viață, care este una destul de surprinzătoare, frumoasă, împărțită între două femei: pe deoparte Ana, iar pe partea celaltă Lia. Ana și Lia, două femei care pentru Mircea reprezintă păcatul, drama, ispita, privându-l pe acesta de realitate, încât începe să capete o stare de nebunie continuă, dar ce nebunie e mai frumoasă decât cea din dragoste?
Astfel, Mircea, bucureșteanul nostru, trăiește o dramă existențială: prins între două dorințe diferite, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale, fiecare cu formele sale de manifestare, fiecare cu plăceri și neplăceri, fiecare cu virtuți și păcate. Două dorințe care-l macină pe acesta, din cauza motivului că personajul este incapabil să opteze pentru una anume. Să o aleagă pe Lia, dreapta sa, sau Ana, stânga sa? Trupescul sau spiritualul? Iraționalul sau logica minții? „Pendulând”, după cum însuși autorul spune, între aceste două stări, personajul Mircea oscilează între moare, pe deoparte, și bucuria de a trăi în această lume limitată. Deși, mai mereu, se află la mijlocul distanței dintre Ana și Lia.
Se observă, aici, în capitolul numit „Jurnal”, urme de introspecție ale omului surprins în devenirea sa psihologică, în dorința după libertate, după eliberare și liniște. Mircea, om de rând, nu este cu nimic diferit față de alții, decât, poate, prin ceea ce simte și gândește, prin felul său de a-și manifesta spiritul în direcția care duce spre pace și iubire. Nu puține au fost momentele în care, zău, m-am regăsit în ceea ce scrie autorul bucureștean.
În registru stilistic, romanul ne prezintă viața în București, cu plimbări prin centrul vechi, cu fete frumoase, sex, bere, prieteni, fumi de țigară, jocuri și muzică. Muzica, ca mod superior de manifestare a crezului, a dorințelor și a spiritului artistic. Muzica, ca simbol de exprimare într-o lume în care cuvintele n-ar putea fi înțelese. Câteva acorduri, niște mici partituri, lovituri de corzi, iar magia este gata. „NA-A, NA-A, NA-A, NA NA”, devine, într-o povestioară fabuloasă, un lait-motiv. Credeți-mă, o să vă placă la nebunie!
Am selectat și niște citate și pasaje care mi-au plăcut deopotrivă, am să vi le prezint mai jos:
- „Am preferat să sacrific prima întâlnire doar pentru a ne apropia mai mult, așa că nu ne-am sărutat în seara aia. La a doua întâlnire, am dus-o în Parcul Herăstrău în toiul nopții și am mâncat bomboane Toffifee și am fumat pe malul lacului și am vorbit în liniște câteva oare. După un timp, când am simțit că toate cuvintele s-au terminat, eu m-am culcat în iarbă și ea s-a lăsat ușor lângă mine. Atunci am sărutat-o. Nimic din ceea ce a însemnat atingerea unei fete de până în acel moment nu am regăsit în acel sărut de pe malul lacului. M-am cufundat în senzația aia, dar în timp ce o sărutam mă gândeam că nu-mi vine să cred că fac acest lucru.”
- „Ca atare, tot ce simțeam în prima jumătate de zi, unele bucuroo, o anume fericire, un anume râs și anumite gânduri, erau anulate în cea de-a doua, de celelalte bucurii, care după orice logică de bun simț nu pot coexista în același om, pentru că un om este doar unul singur, și nu mai mulți. Ajunsesem să-mi pun întrebarea ‹‹eu care sunt?››, pentru că eram doi oameni complet diferiți pe parcursul unei singure zile. Jumătate din zi eram un Mircea al Liei (…), cealaltă jumătate eram un Mircea al Anei (…).”
- „este ca o luptă între dreapta și stânga mea. între Lia și Ana. doar când ele se întâlnesc în precarul și inefabilul echilibru, devin întreg.”
- „Aș vrea să mă opresc din scris pentru că aceasta caznă de a transforma gândurile abstracte în vorbe din limba română mă nenorocește. Mă nenorocește și mai rău cazna ulterioară de a transforma vorbele în cuvinte pe care le pot așeza ordonat după o logică impusă prin convenție pe această foaie. Cu toate astea, aceste milioane de gânduri abstracte plesnesc sub scoarța cerebrală, iar dacă vreau cu adevărat să nu mai violez niciun om nevinovat cu ele, trebuie să le aștern. Acum.”
Așadar, vă recomand cu drag această carte. Veți fi surprinși, vă promit, de cât de frumos sunt scrise unele lucruri și ce aspecte a reușit Mircea să surprindă în această carte. Eu, unul, am citit-o cu drag și cu siguranță îmi va rămâne în minte mult timp de acum înainte. Mulțumim Tracus Arte pentru acest roman. Urmăriți pagina lor de aici pentru a fi la curent cu toate noutățile și ofertele.
Bucurați-vă de lectură și să aveți un Paște fericit, cu speranțe împlinite!