Recenzie ”Dezastrul de la Cernobîl” de Svetlana Aleksievici

de | nov. 2, 2022 | Istorie, Jurnale, Memorii, Non Fictiune, Recenzii cărți

La atom cu lopata 

Pe scurt, cronica dezastrului sau „a apocalipsei de ieri”, cum a mai fost numită, ar suna cam așa: În data de 26 aprilie 1986, în urma unei explozii la reactorul 4 de la centrala nucleară de la Cernobîl din Ucraina, explozie generată de erori umane grave, a avut loc o scurgere radioactivă de 10 ori mai mare decât bomba de la Hiroshima. Este unul dintre cele mai grave dezastre de acest fel din lume. Explozia a fost însoțită de emisii de gaz şi praf radioactiv. Tragedia imediată – morții și răniții din zonele învecinate – nu a reprezentat decât începutul unui coșmar care a continuat ani de zile. Despre celelalte rămășițe, cele duse de vânt în întreaga Europa (70% în Bielorusia), nu se poate vorbi în termeni de mare precizie științifică, din cauza secretomaniei autorităților în ceea ce privește accidentul, iar urmările sunt aproape imposibil de calculat. Conform unor statistici, numărul total al deceselor provocate de accident este de cca 60.000, iar al persoanelor afectate se ridică la cca 5 milioane.

Aproape 350.000 de oameni, care locuiau pe o rază de 30 km în jurul locului incidentului, au fost forțați să se evacueze din propriile casele. Orașul, care a suferit cea mai grea lovitură, a fost Pripyat, situat la 1.5 km de centrală și locuit în mare majoritate de muncitorii fabricii și familiile acestora. A fost abandonat rapid şi a rămas gol până astăzi. În ciuda interdicției oficiale ca aceste zone să mai fie locuite, cel puțin 800 de persoane, în special bătrâni, s­-au întors în satele abandonate. Cum explici unor oameni în vârstă, care au câteva clase elementare, pericolul la care se expun? Cum îi faci să înțeleagă cu ce se confruntă?

— Ce înseamnă radiaţii?

— Mamă, e un fel de moarte. Convingeţi-l pe tata să plecaţi. O să staţi la noi.

— Păi nici nu am pus grădina… Dacă am fi toţi deştepţi, cine ar fi rămas prost?

Totul e altfel. Radiaţia e vinovată sau cine? Dar cum arată ea? Poate au arătat-o undeva în vreun film? Aţi văzut-o? E albă sau cum e? Ce culoare are? Unii spun că nu are culoare, nici miros, iar alţii, că e neagră. Ca pământul! Iar dacă nu are culoare, atunci e ca Dumnezeu. Dumnezeu e peste tot, dar nimeni nu-l vede. Ne sperie!

Cernobîl și Pripyat rămân evacuate şi probabil nu vor mai fi locuite vreodată, deoarece nivelul de radiații va ajunge la cote normale în jurul anului 2525.

Pompieri care s-au ocupat de incediu, veniți în grabă din orașul Pripyat, fără echipament special, sunt grav iradiați, evacuați imediat, iar cei mai mulți dintre ei vor muri în condiții atroce.

La spital, ultimele două zile. Îi ridicam mâna, iar osul se mişca, se legăna osul, ţesuturile de pe trup se dezlipiseră de el. Bucăţele de plămâni, bucăţele de ficat îi ieşeau pe gură. Se îneca cu propriile măruntaie. Îmi înfăşuram mâna cu un bandaj şi i-o băgam în gură şi numai eu ştiu ce scoteam de acolo. Asta nu se poate povesti! Asta nu se poate descrie! Și să mai şi suporţi. Toate astea sunt aşa de dragi… aşa de… Era imposibil să-i pui vreun fel de încălţăminte. A fost pus în sicriu desculţ.

În lunile care au urmat, circa 800.000 de muncitori, numiți lichidatori, au fost aduși din Ucraina, Bielorusia, Letonia, Lituania și Rusia pentru a curăța terenul din preajma centralei. Protecția lor împotriva radiațiilor a fost precară, iar decontaminarea iluzorie. Se pare că din armata de lichidatori aduși numai din Rusia, „au murit 25.000, iar 70.000 au rămas handicapați“. Până în anul 2005, între 112.000 și 125.000 de persoane din cele 800.000 care au participat la operațiunile de decontaminare și sigilare a reactorului nuclear de la Cernobîl, și-­au pierdut viața. În ziua de azi, circa șapte milioane de persoane primesc indemnizații de „victime ale Cernobîlului“. S-au diagnosticat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian la copiii în 2002, în mod normal afecțiune rară (un caz la 2 milioane de persoane pe an).

Ne‑am întors acasă. Am dat jos tot de pe mine, hainele în care fusesem îmbrăcat, şi le‑am aruncat la gunoi. Iar boneta am dat‑o băiatului meu cel mic. Tare m‑a mai rugat. A purtat‑o, n‑a dat‑o deloc jos. Peste doi ani i s‑a pus diagnosticul: tumoare cerebrală……Noi ne temem de toate. Ne temem pentru copii. Pentru nepoţii care încă nu sunt. Ei nu sunt, dar nouă deja ne e frică.

Personal, nu pot numi acest eveniment accident, pentru mine e genocid și o să vă explic și de ce. Se pare că, în 1950, numărul de persoane iradiate în Kazakhstan în urma unei detonări a fost de patru ori mai mare față de numărul celor de la Cernobîl. Peste 600 de persoane au ajuns la spital şi în jur de 100.000 de oameni au fost afectați de explozie. Chiar și în prezent copiii se nasc cu mutații fizice din cauza radiațiilor. Contaminarea a fost constatată de experți, dar nu a fost dată publicității, a rămas un secret și relatată abia în prezent. Satele și orașele din estul Kazakhstanului erau afectate de radiațiile produse de testarea armelor nucleare sovietice. O clinică specială aflată sub controlul Moscovei a monitorizat nivelul radiațiilor din zonă. În decursul anilor au fost înregistrate peste 100.000 de cazuri de persoane și copii expuși radiațiilor. După căderea Uniunii Sovietice, majoritatea rapoartelor de la clinică au fost transportate la Moscova şi distruse. Se pare că unul dintre rapoarte sugera că 638 de persoane au fost spitalizate din cauza intoxicației cu radiații, numărul fiind de patru ori mai mare decât cele 134 de persoane spitalizate după accidentul de la Cernobîl. Este neclar care este numărul morților. Acești oameni au fost folosiți intenționat pentru experimente. După ce afli astfel de informații, nu mai poți numi aceste evenimente accidente. Sunt acțiuni umane conștiente, este indiferență, lipsă de interes, populația acelor zone era, pur și simplu, cantitate neglijabilă și victimă sigură, nu mai deschid discuția de mediu, de floră, faună, etc. În altă ordine de idei, dacă în ’86 decontaminarea s-a făcut în halul în care s-a făcut, vă puteți imagina cum s-a făcut în anii ’50? Eu prefer să nu mă gândesc.

În mâini aveam lopata. Iar alături era reactorul.

Nu trebuie să existe risc de accident la nivelul acesta. E inadmisibil și de neimaginat. Nu te joci cu astfel de experimente. Când nu ești responsabil și precaut, face boom și, iaca, genocidul „accidental”.

În acest sens Cernobîl a mers mai departe de Auschwitz şi Kolîma. Mai departe de Holocaust. El oferă finalul. Nu mai ai pe ce să te sprijini.

E a doua carte scrisă de Svetlana Alexievich pe care o citesc și, chiar dacă n-am mai plâns ca la prima, tot m-a cutremurat. Are un stil foarte incisiv care nu iartă și nu uită nimic, stil de memorial al durerii, de roman colectiv, roman al dovezilor, e suferință pe fiecare rând, e atât de atentă la detalii, atât de sensibilă și profundă că parcă simți că te curentează, simți cum ți se înfioară inima. Știe exact ce cuvânt să scrie că să-ți atingă cel mai sensibil nerv. Nu se limitează la o singura poveste, la un singur personaj, e prea puțin, e irelevant, sapă ca un arheolog, ca o cârtiță, merge pe firul vorbei, intră până în fundul celui mai introvertit suflet și-l întoarce pe dos.

Dar, între noi fie vorba și sincer, cred că nu e normală. Cum, frate, să te întorci să dezgropi morții după ce i-ai văzut murind și încercând să te tragă și pe tine după ei? De unde atâta putere? Ce suflet de elefant ai? Lucrezi douăzeci de ani la o carte despre o catastrofă pe care ai trăit-o. Te întâlnești cu sute de oameni și asculți trauma fiecăruia în parte, la fiecare poveste îți reamintești, probabil, propria teamă trăită, over and over again..cum reziști la atâta durere? Mă întreb dacă femeia asta doarme noaptea. Dacă spune că doarme, minte!

Ce e Cernobîlul acum? E un ținut al proscrișilor, al celor care vin să se ascundă sau să uite, ai celor respinși de societate, al sălbăticiunilor și al pustnicilor. Este o destinație-cult pentru turismul extrem, 2.600 km pătrați de teritoriu otrăvit de radiații, un tărâm fantomă rupt parcă din altă dimensiune. Se pare că, în lipsa oamenilor, acest teritoriu postapocaliptic se transformă într-o rezervație naturală, împrejmuită de gard de sârmă ghimpată. Este imaginea ce încearcă a fi promovată, de sanctuar, dar de fapt este un cimitir otrăvit unde mutația este cuvântul de ordine, unde orice formă de viață este în mare primejdie. Otrava este încă acolo și va rămâne multe generații de acum încolo. Este un muzeu în aer liber pe fostul loc de joacă cu energia nucleară al unei mari puteri, bolnavă de iresponsabilitate și orbită de supremația mondială.

Undeva, departe, e Gorbaciov. Şi încă vreo câţiva oameni. Doi, trei oameni ne decideau soarta. Decideau pentru toţi. Soarta a milioane de oameni. Şi numai câţiva oameni ne puteau omorî. Nu maniaci şi nici criminali cu un plan terorist în cap, ci nişte operatori obişnuiţi, de serviciu, la centrala atomică. Probabil nişte băieţi buni. ..Mi‑am dat seama că Cernobîl e mai mult decât Kolîma şi Auschwitzul. Şi decât Holocaustul. Nu ştiu dacă mă exprim clar. Un om cu un topor şi cu un arc sau un om cu un aruncător de grenade şi camere de gazare nu‑i poate omorî pe toţi oamenii. Dar un om cu un atom… Tot pământul e în pericol.

Bielorusia este un popor de 10 milioane de oameni din care 2 milioane trăiesc pe pământ contaminat. În 1993, statisticile arată că s-au făcut peste două sute de mii de avorturi. Motivul principal – Cernobîl. Cernobilul este trecutul și viitorul lor, trăiesc cu el, îl au în sânge și în gene, e moștenirea pe care-o lasă copiilor, nepoților și generațiilor de după aceștia.

Titlu: DEZASTRUL DE LA CERNOBÎL
Autor: Svetlana Aleksievici
Traducător: Antoaneta Olteanu
An apariție : 2015
Editura: CORINT
Nr. Pagini: 336
Limba: Română
Gen Literar: Biografii si memorii
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 7512

Alte recenzii de la Svetlana Aleksievici:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Animal pe moarte” de Philip Roth
Recenzie ”Animal pe moarte” de Philip Roth

Romanul "Animal pe moarte" de Philip Roth realizează o meditație profundă asupra iubirii, morții și trecerii timpului, străbătută de un fir narativ complex și captivant. Romanul explorează relația dintre un profesor universitar în vârstă, David Kepesh, și o tânără...

Recenzie “Problema Spinoza” de Irvin D. Yalom
Recenzie “Problema Spinoza” de Irvin D. Yalom

  Psihologul și psihanalistul Irvin D. Yalom, autor al mai multor lucrări de psihoterapie, a delectat publicul larg și cu câteva romane, între care și “Problema Spinoza”. Acest volum dezvoltă în paralel două planuri, la distanța de câteva secole, care se...

Recenzie ”Ispita bodyguardului” de Jennifer L. Armentrout
Recenzie ”Ispita bodyguardului” de Jennifer L. Armentrout

,,El o poate proteja de oricine, însă nu și de el însuși” Povestea din Ispita bodyguardului explorează aventura tumultoasă a unei jurnaliste, Alana Gore, și a bodyguardului ei, Chandler Gamble, într-o călătorie presărată cu provocări și atracție. Confruntată cu o...

0 0 votes
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 5 ani, 2 luni, 13 zile și a scris până acum 579 articole. Se află pe poziția 2 din 15 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici. Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments