Recenzie ”Gallant. Conacul bântuit” de V. E. Schwab

de | aug. 4, 2022 | Recenzii cărți

O fată care nu poate vorbi ajunge la Gallant, la conacul bântuit

Olivia Prior a crescut mereu privind monștri și fantome, fiind singura care îi poate vedea. Și totuși, nimic din aceste entități nu o înfricoșează mai tare decât traiul la Școala de Fete Merilance. Fetele de aici și femeile care au grijă de ele au reguli și pedepse absurde, dar asta este singura ei casă. Olivia nu are un alt loc unde să meargă. Ba mai mult, Olivia nu are nimic cu excepția desenelor ei și a jurnalului care i-a aparținut mamei ei.

Olivia nu a putut niciodată să vorbească, iar acest aspect este un alt motiv pentru care nu există nici măcar un om drag în viața ei, un prieten. Numai că asta se va schimba curând. Atunci când o rudă îndepărtată îi trimite o scrisoare, Olivia află că va fi dusă la conacul Gallant.

Unde a mai auzit acest nume? In jurnalul mamei sale! Acolo unde aceasta i-a scris Oliviei să nu se apropie de Gallant. Însă asta este șansa ei la o viață, la o familie. Puțin știa atunci Olivia, tânăra care a crescut înconjurată de fantome și a cărei familii este blestemat să sfârșească în conacul bântuit. Oare va asculta Olivia sfatul mamei sale? Sau își va găsi și ea sfârșitul într-un conac minunat în care se ascund cele mai întunecate umbre?

Gallant sau Viața invizibilă a lui Addie LaRue?

Am iubit din toată inima Viața invizibilă a lui Addie LaRue și aveam mari așteptări de la această carte. Credeam că V. E. Schwab va străluci cu fiecare poveste, însă nu a fost așa. Cartea arată spectaculos, desenele sunt superbe și mi-au încântat privirea. Însă cam atât. Povestea nu a fost pe gustul meu și nu a reușit să mă captiveze.

Olivia Prior este un personaj controversat, în opinia mea. Nu am reușit să mă atașeaz de ea, dar am reușit să am emoții față de deciziile și alegerile pe care aceasta le lua. Ideea cărții este una extraordinar de bună, însă nu își atinge potențialul, nu așa cum a făcut-o Addie LaRue. Cartea a fost și destul de scurtă și nu am avut timp să mă implic în poveste, iar de cele mai multe ori, scenele și mesajele erau incoerente.

Știu că mulți au iubit această carte și mi-am dorit din suflet ca și eu să mă număr printre acești cititori. Mă bucur, totuși, că am citit-o, iar această carte nu mă va împiedica să încerc și alte povești ale autoarei. Sunt curioasă să regăsesc stilul din Addie LaRue și voi încerca să mai citesc și alte cărți scrise de V. E. Schwab, până mă voi îndrăgosti încă o dată de stilul ei de scriere.

Sper ca și voi să îi dați o șansă acestei cărți, pentru că s-ar putea ca vouă să vă placă mult mai mult! Am citit atâtea păreri diferite încât tot ce pot să fac este să vă recomand să intrați și voi pe ușile din conacul bântuit, pentru a-i afla povestea! Sper că v-am făcut curioși și sper ca pentru voi Gallant să fie o lectură care să vâ încânte!

Titlu: GALLANT. CONACUL BÂNTUIT
Autor: V. E. Schwab
Traducător: Iulia Dromereschi
An apariție : 2022
Editura: BOOKZONE
Nr. Pagini: 318
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 6 / 10
Vizualizari recenzie: 11277

Alte recenzii de la V. E. Schwab:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Animal pe moarte” de Philip Roth
Recenzie ”Animal pe moarte” de Philip Roth

Romanul "Animal pe moarte" de Philip Roth realizează o meditație profundă asupra iubirii, morții și trecerii timpului, străbătută de un fir narativ complex și captivant. Romanul explorează relația dintre un profesor universitar în vârstă, David Kepesh, și o tânără...

Recenzie “Problema Spinoza” de Irvin D. Yalom
Recenzie “Problema Spinoza” de Irvin D. Yalom

  Psihologul și psihanalistul Irvin D. Yalom, autor al mai multor lucrări de psihoterapie, a delectat publicul larg și cu câteva romane, între care și “Problema Spinoza”. Acest volum dezvoltă în paralel două planuri, la distanța de câteva secole, care se...

Recenzie ”Ispita bodyguardului” de Jennifer L. Armentrout
Recenzie ”Ispita bodyguardului” de Jennifer L. Armentrout

,,El o poate proteja de oricine, însă nu și de el însuși” Povestea din Ispita bodyguardului explorează aventura tumultoasă a unei jurnaliste, Alana Gore, și a bodyguardului ei, Chandler Gamble, într-o călătorie presărată cu provocări și atracție. Confruntată cu o...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 4 ani, 2 luni și a scris până acum 325 articole. Se află pe poziția 5 din 15 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments