Iepurele mizantrop nu e nici un pamflet, nici carte cu bancuri. Nici măcar nu am râs. Iepurele mizantrop este o frescă a realității, iar simpaticul de pe copertă evidențiază problemele societății în care trăim, presărând note de sarcasm pe ici, pe colo.
Acest minunat iepure vorbește pe șleau despre tot ce îl înconjoară, inclusiv subiecte de natură politică. Nu știu dacă scopul cărții este stârnirea amuzamentului, iar dacă e așa, la mine a eșuat. Iepurele mizantrop vorbește deschis și foarte sec despre problemele secolului 21, nu încearcă să fie amuzant, ci doar destul de direct și prin destul de direct vreau să spun foarte, foarte direct.
Cartea ar trebui șlefuită mult, după părerea mea. Deși subiectele abordate sunt conforme cu realitatea, totul este prezentat prea succint, prea cu lipsă de detalii, care ar fi făcut diferența. Iepurele mizantrop se vrea o satiră, dar eșuează la acest capitol. Aș privi mai mult această carte ca pe o enciclopedie sumară a problemelor existențiale ale secolului în care trăim.
Dacă majoritatea cărților de acest fel sunt adresate publicului cu un anumit nivel de cultură generală, receptorul fiind nevoit să scormonească adânc după nucleul întregii satirizări.
Iepurele mizantrop e pentru întreaga populație, cu un limbaj extrem de colocvial, ușor fragmentat pe alocuri de câteva neologisme și mult umor sec. Foarte mult umor sec.
Cât despre personajul principal, iepurele mizantrop reprezintă un actant bine ancorat, care are un punct de vedere și nu îi e frică să îl expună în fața întregii lumi. Un personaj atent la detaliile subliminale, care nu se teme să facă observații obiective.
Per total, Iepurele mizantrop a fost o lectură ușoară, poate prea ușoară și reprezintă o reflectare a realității în care trăim, ilustrată de asemenea prin niște imagini tare simpatice. O enciclopedie perfectă pentru o zi ploioasă de toamnă, în care vrei să meditezi asupra conflictului dintre Angela Merkel și Obama.