Recenzie „Înţelepciunea psihopaţilor” de Kevin Dutton

de | dec. 30, 2018 | Literatura Universală, Psihologie, Recenzii cărți

„Dacă există un lucru pe care psihopaţii îl au în comun, acela este abilitatea lor desăvârşită de a trece drept oameni obişnuiţi, în timp ce, în spatele acestei măşti brutale, geniale, bate, de fapt, inima îngheţată a unui prădător glacial şi nemilos.”

Înţelepciunea psihopaţilor scrisă de psihologul cercetător de origine britanică Kevin Dutton este un studiu sau, mai degrabă, o investigaţie ce are în vizor creierul şi structura psihologică a psihopaţilor dovediţi, dar şi indivizilor care prezintă trăsături psihopatice.

Cine sunt sau ce fel sunt aceste personaje? Este o întrebare bună şi pertinentă.

Totuşi, avem curajul să ne gândim câteva clipe şi să ne identificăm anumite caracteristici printre rândurile citite? Sau să ne supunem anumitor teste specifice care ne-ar da un posibil rezultat? Poate că da, poate că nu.

Lăsându-se condus de propriile întrebări şi frământări, autorul străbate multe drumuri pentru a se întâlni cu diferite personaje marcante, unele chiar periculoase, precum psihopaţi închişi în centre de psihiatrie aflate sub pază strictă, dar şi în închisori; cât şi cu indivizi de succes care practică meserii însemnate: din poliţie, trupele speciale, din medicină şi chirurgie, mediul afacerilor etc.

„Un tânăr avocat de mare succes îmi mărturisea nu demult, în balconul cu vedere spre Tamisa al apartamentului său de la ultimul etaj: Înăuntrul meu se află un criminal în serie pândind într-un cotlon, dar îl ţin sub control cu cocaină, Formula 1, sex ocazional şi interogatorii sclipitoare.

Ce au în comun aceşti oameni? Lipsa emoţiilor puternice, a sensibilităţii. De aici reies anumite trăsături esenţiale: concentrare la capacitate ridicată pe rezultate, luarea de decizii în situaţii cruciale fără ezitări sau remuşcări, manevrabilitate… narcisism.

Dutton nu oferă un verdict precis din urma documentării sale, deoarece mintea umană este mult prea complexă, însă ne permite să pătrundem într-o lume pe care de cele mai multe ori o evităm pentru a ne simţi mai în siguranţă, însă realizăm cu stupoare că de fapt această lume ne înconjoară la orice pas, doar că nu am fost capabili să o descifrăm.

„Aşa sunt psihopaţii – frumoşi pe dinafară. Farmecul, carisma şi camuflajul lor psihologic fără cusur ne distrag atenţia de la adevărata lor faţă: anomalia latentă din faţa ochilor noştri. Prezenţa lor ameţitoare şi hipnotică ne atrag irezistibil.”

Titlu: ÎNŢELEPCIUNEA PSIHOPAŢILOR
Autor: Kevin Dutton
An apariție : 2013
Editura: GLOBO
Nr. Pagini: 288
Limba: Română
Gen Literar: Alte Genuri
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 1946

Alte recenzii de la Kevin Dutton:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Ispita bodyguardului” de Jennifer L. Armentrout
Recenzie ”Ispita bodyguardului” de Jennifer L. Armentrout

,,El o poate proteja de oricine, însă nu și de el însuși” Povestea din Ispita bodyguardului explorează aventura tumultoasă a unei jurnaliste, Alana Gore, și a bodyguardului ei, Chandler Gamble, într-o călătorie presărată cu provocări și atracție. Confruntată cu o...

Recenzie ”Al zecelea cerc” de Jodi Picoult
Recenzie ”Al zecelea cerc” de Jodi Picoult

Fiind încă în stare de șoc, nu pot începe recenzia decât așa: pe vremea mea, maică, lucrurile se făceau altfel…Ce m-a marcat așa tare? Jocurile de „societate” practicate de adolescenți în vârstă de 14-15 ani în secolul 21 strânși să tragă un chef. Doar că noțiunea lor...

Recenzie ”Casa dintre pini” de Ana Reyes
Recenzie ”Casa dintre pini” de Ana Reyes

Cât de ușor influențabil ești? Cât de greu te lași manipulat? Ce ai face dacă mintea ta ar deveni teren de joacă pentru altcineva? Casa dintre pini este debutul autoarei și totodată un thriller incitant, bazat pe o premisă înfiorătoare pe care n-ai vrea în veci s-o...

0 0 votes
Article Rating
Ana Dumitraşc a fost redactor Booknation.ro și a scris 58 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ana Dumitraşc aici.
Doar un cititor pasionat...
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments