Paginile cărții lui Giovanni Arpino, carte intitulată într-un mod inspirat Parfum de femeie, sunt, de departe, unele pline de mister.
Autorul italian creează un personaj principal curajos, dar și răutăcios.
Giovanni Arpino debutează în 1952, deja împlinindu-şi stagiul militar, motiv ce va apărea și în carte de față.
Titlu inițial era Întunericul și mierea, în italiană Il buio e il miele. Referindu-ne la acțiunea din roman, acest titlu este unul mai potrivit care reflectă evoluția protagonistul de la viața bântuită de incapacitatea de a vedea la bucuria de a iubi.
,,Cheagul trandafiriu luminos al acelei camere în dezordine mi se dilatase în ochi ca un loc evadat pentru totdeauna din acordurile din vrerile lumii.”
Fausto este un fost locotenent de război, de aproximativ 40 de ani, care şi-a pierdut vederea și degetele de la o mână din cauza războiului. Un militar tânăr, aflat în permisie, va avea grijă de acesta pentru o perioadă de timp.
Cum locotenentul obișnuiește să călătorească în fiecare an spre Roma, de această dată tânărul îl va însoți.
,,Și greierul cânta, buruienile și ciulinii păreau și mai uscați sub lumina violetă, cerul de un albastru dureros. O dublă dâră albă începu să îl brăzdeze cu rapiditate, fără scame și zgomote. ”
Deși numele lui era altul, Fausto hotărăște să îl numească pe însoțitor Ciccio, ca pe toți ceilalți tineri care l-au ajutat de-a lungul timpului. Călătorim împreună, locotenentul Fausto și Ciccio, descoperă iubirea.
,,M-am rezervare de parapet ca să privesc orașul în desfășurarea lui de lumini și nesfârșita pată de cerneală a mării. O constelație se întrezărea foarte sus pierdută printre aburi, puțin mai înainte un zumzet vătuit de avion se stinsese într-o curbă foarte lungă. „
Aventurile din cele șapte zile ale excursiei la Roma îi determină pe cei doi să devină prieteni în adevăratul sens al cuvântului.
,,Încă o dată mi-am dat seama că nu era vorba de frică și nici măcar de invidie, ci de un perete glacial grăbit să mă separe pe mine de orice lucru cunoscut sau posibil.”