Recenzie „Sânge pe zăpadă” de Jo Nesbo

de | nov. 14, 2019 | Recenzii cărți

Sânge pe zăpadă este un prim roman dintr-o nouă serie scrisă de norvegianul Jo Nesbo.

O nouă seria marca Jo Nesbo

Seria se numește Olav Johansen, acesta fiind și protagonistul romanului de față. Până în prezent, seria cuprinde doar 2 cărți, dar poate pe viitor se vor mai adăuga și altele.

Cu toate că puțin mai devreme am descris cartea ca fiind un roman, cred că cuvântul potrivit ar fi nuvelă, asta pentru că lectura numără în jur de 170 de pagini, cu scris mare și aerisit.

O poveste fugară

Din punctul acesta de vedere, cărții îi lipsește substanța pe care un roman de peste 300 de pagini ți-o dă. Romanele polițiste, romanele de suspans se construiesc în sute de pagini, tot timpul venind cu noi detalii legate de crimă sau răpire, adâncind misterul până la ultimele pagini.

Dilema unui ucigaș

Cartea de față ne spune povestea lui Olav Johansen, un ucigaș plătit căruia i se cere să elimine soția patronului, rugăminte dată chiar de patronul însuși. Pentru personajul nostru, un dislexic fără prea multe ambiții, aceasta este doar o nouă lovitură, dar în timp ce o filează pe soție, sentimentele i se schimbă și situația o ia pe alte căi.

Lupta personajului între ordinul șefului și sentimentele proprii se adâncește, dar puținile pagini nu îi dau suficient timp pentru a fi ceva memorabil.

Povestea în sine nu e rea, are parte de toate ingredientele necesare pentru a crea atmosferă misterioasă, scene critice, dar din păcate nu sunt livrate corespunzător.

Totuși, elemente caracteristice operei lui Nesbo, cum ar fi violența sau sumbrul nopții, sunt prezente pe parcursul lecturii, ceea ce îi dă un oarecare plus.

Cu toate acestea, lectura curge repede și lin, iar finalul o mai salvează puțin, fiind imprevizibil și misterios.

Așadar, recomand această carte pentru cititorii în căutare de o lectură rapidă, care să nu solicite nici un fel de implicare, pe un singur fir, cât și, bineînțeles, pentru fanii Jo Nesbo, care este tare iubit în toată lumea.

Titlu: SÂNGE PE ZĂPADĂ
Autor: Jo Nesbo
An apariție : 2018
Editura: TREI
Nr. Pagini: 176
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 6 / 10
Vizualizari recenzie: 698

Alte recenzii de la Jo Nesbo:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ” Sărmane creaturi” de Alasdair Gray
Recenzie ” Sărmane creaturi” de Alasdair Gray

Evident, am fost influențată de apariția filmului, însă am de spus în apărarea mea faptul că nu am văzut filmul și nici măcar nu știu ideea principală. Doar știu că este ciudățel și că Emma Stone joacă magistral, în rest, haide să vedem cum este cartea, pentru că...

Recenzie ”Tăcerea vine prima” de Ioana Maria Stăncescu
Recenzie ”Tăcerea vine prima” de Ioana Maria Stăncescu

Pentru că știu cât este de criticată și cu ce ochi suspicioși este privită literatura română, vin cu o recomandare de carte care demonstrează că și ai noștri merită timpul și banii. Nu am auzit de Ioana Maria Stăncescu (dar am pus deja pe lista scurtă și prima ei...

0 0 votes
Article Rating
Ioana a fost redactor Booknation.ro și a scris 43 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ioana aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments