Deși la început, fără să-mi pot explica de ce, am avut reticențe în privința acestei cărți, m-am trezit acaparat de proza lui Marius Chivu, lăsându-mă învăluit de o nostalgie revigorantă care, între rural și urban, oferă un farmec aparte, descoperind în ” Sfârșit de sezon” un amestec de boem, răzmeriță încă maleabilă și un fel de furie oclusivă.
Cu un stil literar lipsit de redundanță, scriitorul zugrăvește strălucirea diafană a oamenilor simpli cu ajutorul reînvierii izului arhaic, plin de o spumoasă savoare, ca un glas al rădăcinilor de nezdruncinat care răsfiră peste sufletele ospitaliere și sincere o înduioșătoare muzică în surdină, care încarcerează și eliberează cu aceeași unitate de măsură.
Dând naștere unor personaje profunde, care dincolo de carapacea normalității emană senzorial angelicul și demoniacul prezent în fiecare din noi, Marius Chivu răsfiră lumina unei reîntoarceri la începuturile conjugării, indiferent dacă povestirile se petrec la țară. puterea introspectivă, predilecția spre filosofismul dintre rânduri și un fin simț al psihologiei empirice, garantează apariția unei cărți de succes care gândește și dă de gândit, chiar și fără a fi gravă, tăioasă sau intempestivă.
Ca o cicatrice suturată, însă nu pe de-a întregul, cam așa îndrăznesc să caracterizez proza lui Marius Chivu, una fără o finalitate concretă, autorul încercând astfel să ne transmită că nimic nu se termină, ca o firească continuitate, un lanț al slăbiciunilor, dar și un cordon ombilical care încă îl leagă pe ieri de mâine.
O carte magnetizantă!
Lectură plăcută!