Am citit Sfinx de Anne Garreta pe nerăsuflate, ca pe o licoare de dulce otravă, neîndrăznind să o abandonez. Am preferat să o citesc sub cerul înstelat, primind vântul și lumina stelelor în suflet odată cu rândurile cărții.
Anne Garreta, scriitoare franceză născută în 1962, elevă la ” Ecole Normale Superieure de Fontenay-Saint-Cloud”, debutează în 1986, la vârsta de 24, cu romanul Sfinx, publicat de Editura Grasset.
Este povestea de dragoste dintre două persoane al cărui sex nu poate fi definit. Ar putea fi povestea de iubire dintre doi homosexuali, două lesbiene sau un ”el” și o ”ea”. Este un joc multidimensional cu amalgamuri de elemente religioase și contemplarea arhitecturii corpului uman. Într-un anume fel este încercarea de ”lucidă străbatere a infernului”, crezând că aceasta este calea directă a mântuirii, un joc al seducției fără cauză și convingerea că știrbirea farmecului clipe paroxistico-senzoriale este tocmai căutarea cauzalității.
Autoarea ne dezvăluie treptat emanația afrodisiacă de parfum și sudoare, căutare și abandonare, o încercare de îcartiruire concretă a Binelui și Răului în două pătrate distincte, lucru aproape imposibil într-o lume aflată într-o continuă remodelare, unde binele și răul se întrepătrund la toate palierele existenței.
Este continua interacțiune a celor două lumi, Lumina și Întunericul, ambele văzute, trăite și simțite de un fost student(ă) la teologie care abandonează studiile după patru ani, devenind Dj într-un club unde își descoperă capacitatea de a se dăruii trup și suflet unei ființe de abanos. Este un metisaj între alb și negru, între lumea erudită și cea a plăcerii senzuale, contopirea universalului în particular și a particularului în universal. Două ființe își trăiesc zilele clepsidrei între claustrație și eliberare, crezând că dăruirea trupească ar putea nimicii beatitudinea simțirilor lăuntrice. Teama de a nu te mai putea teme este vitraliul acestor două personaje.
Vă recomand să citiți cartea, pentru că eu, după ce am citit-o, am privit cerul cu alți ochi.