Recenzie „Taipei” de Tao Lin

Titlu: Taipei
Autor: Tao Lin
An apariție : 2019
Editura: Paralela 45
Nr. Pagini: 252
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Recenzie de Corina Moisei
Publicată la 9.07.2019
Nota recenzorului: 8/10
Acordă o notă

Literatura contemporană este, pe bună dreptate, un amestec de bizar, hilar și emoție. Este de departe un amestec foarte pestriț de gânduri obsesive, isterice, frenetice. O demonstrație în plus, în acest sens, este romanul „Taipei” semnat de prozator Tao Lin, tradus la Editura Paralela 45, în colecția „Ficțiune fără frontiere”. De fapt, biografia autorului este mult mai vastă, incluzând astfel de funcții, precum cea de eseist, poet și artist american. Probabil, anume acest pluralism funcțional i-a ghidat condeiul într-un curent nou, numit foarte potrivit, literatură alternativă. De la primele pagini am înțeles că am o carte neordinară în față. Romanul scoate în față existența unui scriitor american, de origine taiwaneză, pe nume Paul, care își petrece întreaga viață în căutarea unei fericiri sau poate chiar a unui rost efemer. Așa se face că întreg romanul este o centrifugă diurnă, în care se diluează perfect obsesii, idei fixe și multe droguri.

Prima întrebare care ar putea încerca cititorul este de ce ar citi o astfel de carte? Răspunsul este mai mult decât simplu. Cartea este un exercițiu de realitate. Da, este o ilustrare vie a conceptului de eșuare, de epavă umană. Paul este de facto un personaj plămădit din disperare și renunțare, cu mici avânturi alimentate de efemerul substanțelor psihotrope. Este figura omului care merge pe muchia cuțitului și a cărui cădere nu pare să tulbure existența întregii societății. Personajul central este pe alocuri atât de fad, încât te împarți între dorința de a-l urî sau de a-l compătimi. Cu toate acestea, caracterului lui pare a fi rupt din incoerența propriei sale existențe. Da, acesta scrie și lansează cărți, iubește și este iubit aleatoriu, stă pe Tweeter și își pierde timpul pe la tot felul de petreceri mai mult sau mai puțin dubioase, însă este profund singur. Dincolo de aceste mișcări haotice, asemănătoare unui dans al marionetei, acesta este pustiu și golit.

Tao Lin nu încearcă să dea vreo explicație acestui trai ilogic, ci per contrariu scoate în relief absurditatea situației. El își lansează personajul într-o mișcare dispersată, încercând probabil să ne pună în fața unei dileme umane: ce se întâmplă înainte de acel punct al arderii umane? Ce simte, ce trăiește omul care se autodistruge de bunăvoie? „Taipei” nu este doar o imagine a decadenței, este romanul finalului, doar că este un soi de slow motion în care acest Paul ajunge să se înece, precum într-o realitate vâscoasă.

Narațiunea romanului este focalizată pe încercarea autorului de a scoate în evidență opacitatea emoțiilor, superficialitatea eroului în materie de emoții. Cert e că acesta pare a fi rupt dintr-o realitate creată pe Xanax, ciuperci și ecstasy. Anume această realitate îl înghite cu desăvârșire:

„S-a uitat fix la partea interioară a propriilor pleoape, cu globii oculari nemișcați, prefăcându-se ușor că nu știa la ce se uita – ceea ce se simțea tot ca un refugiu – și dintr-o dată a deslușit că era în Brooklyn, într-o zi aberant de friguroasă de martie, în apartament de două persoane…”. Narațiunea psihedelică, fluxul comprimat de idei cu care Tao Lin își înzestrează personajele, toate dau romanului un caracter aparte:

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Tao Lin.

„Daniel stătea aproape în mijlocul camerei lui Paul, zicând încet că se simțea „futut” de situația lui financiară și de viață, în general, apoi a îngenuncheat lângă o măsuță joasă pentru a trage două linii de cocaină din ce-i mai rămăsese de la Mitch”.

Deci, dacă v-a fost pe gust astfel de autori, precum Bret Easton Ellis sau Elfriede Jelinek (în unele aspecte, am simțit similitudini), atunci Tao Lin vi se va potrivi de minune. Eu cu siguranță voi continua să fac cunoștință cu alți autori din acest curent, mai ales pentru că Editura Paralela 45 îi găzduiește de minune în colecția „Ficțiune fără frontiere”.

Lecturi frumoase!

 

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.