Recenzie ”Un nou început” de Kristin Hannah

de | oct. 29, 2020 | Dragoste, Recenzii cărți

„Un nou început” de Kristin Hannah se poate asemăna foarte ușor cu un jurnal. Am început această lectură cu foarte puțin entuziasm, însă am terminat-o cu lacrimi în ochi. Nu știam la ce să mă aștept de la această autoare, deoarece nu citisem nici o carte scrisă de ea până acum. Însă, următoarele cărți din lista mea vor fi Aleea cu licurici, Privighetoarea, sau Drum în noapte. Evident, scrise de aceași autoare.

Leni este personajul principal al acestei povești. Ea și părinții ei, de fapt. Făcând parte dintr-o familie disfuncțională, Leni are parte de o copilărie grea. În primul rând, este martora abuzului din familie, tatăl ei fiind un veteran de război care își revarsă frustrările și nervii asupra soției sale. În al doilea rând, mama sa este singurul model pe care Leni îl are în viață, acest model fiind unul caracterizat de frică, supunere în fața bărbatului și lașitate.

Din dorința de a avea un nou început, familia lui Leni decide să se mute în Alaska, în Nemărginita Pustietate. Acolo viața este rudimentară. Sunt nevoiți să vâneze pentru a avea hrană, să învețe să trăiască fără minimul de utilități precum apa curentă sau baie în casă și să înfrunte iernile nemiloase și lungi. Toată acțiunea din carte se petrece într-un peisaj de vis. Cititorul are ocazia de a descoperi Alaska prin ochii locuitorilor ei. Însă, acest peisaj se poate transforma oricând într-unul dur și plin de pericole.

A trăi după propriile reguli pare o idee extraordinară însă, se transformă în curând într-un dezastru. Tatăl lui Leni devine din ce în ce mai violent cu soția sa, nu se poate integra în mica comunitate din satul Kaneq și îi transformă viața lui Leni într-un calvar. Mamă și fiică se văd prinse într-o situație fără ieșire, știind că legea nu este niciodată de partea unei femei abuzate.

Leni este un personaj extraordinar de puternic. Mai puternic decât părinții ei. Ceea ce, pentru multe persoane poate fi de neconceput. Însă, tocmai această putere o ajută să treacă peste anumite situații limită. Leni se transformă dintr-o fată fricoasă de numai treisprezece ani, într-o eroină. I-am admirat această putere, deoarece Leni părea fragilă și vulnerabilă când a început să conștientizeze ceea ce se întâmplă cu adevărat între părinții săi. Sinceră să fiu, mă așteptam să cedeze în orice moment.

Kristin Hannah ne înfățișează în această carte iubirea în toate formele ei și modul în care aceasta ne poate salva, sau distruge. Descoperim iubirea inexplicabilă dintr-o relație abuzivă, iubirea unui copil pentru mama sa, iubirea unei întregi comunități pentru niște necunoscuți și, nu în ultimul rând, iubirea adolescentină, pură, care poate dăinui în sufletul omului de-a lungul întregii vieți.

De ce ,,Un nou început”? Pentru că este o lecție de viață. Pentru că ne ajută să conștientizăm că un război poate continua în sufletul unui om și după ce linia frontului a dispărut. Pentru că este o poveste despre sacrificiul făcut în numele iubirii. Pentru că fiecare om are șansa să spere la un nou început în viața sa. Niciodată nu este prea târziu.

Titlu: UN NOU ÎNCEPUT
Autor: Kristin Hannah
An apariție : 2018
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 454
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 848

Alte recenzii de la Kristin Hannah:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Copacii” de Percival Everett
Recenzie ”Copacii” de Percival Everett

”Copacii” de Percival Everett este un roman șocant în care o serie de crime brutale se petrec mai întâi în orașul Parale din Mississippi și apoi în toată America. Nici nu pot descrie cât de mult mi-a plăcut cartea asta, fără să par o ciudată, având în vedere temele pe...

Recenzie ” Sărmane creaturi” de Alasdair Gray
Recenzie ” Sărmane creaturi” de Alasdair Gray

Evident, am fost influențată de apariția filmului, însă am de spus în apărarea mea faptul că nu am văzut filmul și nici măcar nu știu ideea principală. Doar știu că este ciudățel și că Emma Stone joacă magistral, în rest, haide să vedem cum este cartea, pentru că...

0 0 votes
Article Rating
Diana Cornila a fost redactor Booknation.ro și a scris 56 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Cornila aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments