Nu vreau să intru într-o polemică, dar pentru multe persoane 2020 a fost anul care le-a răpit visurile, amintirile alături de colegi, nopțile de vară pierdute alături de prieteni și le-a dat peste cap planurile. Într-adevăr, și mie mi-a furat aceste lucruri, dar în același timp, mi-a oferit mai mult timp liber pe care să îl dedic cititului, cât și șansa de a face cunoștință cu noi autori. Unul dintre autorii descoperiți anul trecut și pe care, astăzi, vreau să îl aduc în atenția voastră este Margaret Rogerson. Am citit o singură carte de la ea, dar acele 488 de pagini sunt atât de bine scrise și cuprind o poveste atât de minunată încât a reușit să mă determine să o includ în micul meu top de autori preferați. Prima dată, am citit Vraja spinilor în limba engleză, iar luna aceasta am reușit să o recitesc și în limba română. Deși cred că e aproape un an între cele două perioade în care am citit-o, părerea mea a rămas aceeași. În plus, pe lângă coperta frumoasă, ce m-a cucerit cel mai mult la această carte e dedicația de pe prima pagină și anume ”Pentru toate fetele ce s-au regăsit în cărți”.
Vraja spinilor este o carte fantasy standalone care, încă de la început, ne introduce în Austermeer, o lume a vrăjitorilor și a Marilor Biblioteci. Aceste biblioteci reprezintă locul în care sunt ținute și protejate grimoarele care sunt considerate a fi unele dintre cele mai puternice cărți din ținut deoarece au abilitatea de a deveni niștre monștri extrem de periculoși ce sunt cunoscuți sub numele de Maleficts.
Cărțile au și ele inimă, cu toate că nu la fel ca a oamenilor, iar inima unei cărți poate fi frântă.
Într-una din aceste biblioteci, o întâlnim pe Elizabeth Scrivener, o tânără ucenică care visează ca într-o bună zi să ajungă un bun gardian și să păzească oamenii de pericolele provenite din partea grimoarelor. Este o fată foarte curioasă și, în mod constat, intră în bucluc de parcă zici că e un magnet de necazuri. Nu știe foarte multe despre trecutul său deoarece când era mică, ea a fost abandonată pe treptele din față bibliotecii. Însă, de atunci, i-a fost implementă ideea că vrăjitorii și magia sunt două lucruri periculoase și că doar biblioteca o poate apăra de acest rău. Elizabeth ajunge în fața unei răscruci de drumuri atunci când un grimoar este eliberat și, dorind să fie de ajutor, se trezește implicată într-o crimă, iar singurul său ajutor provine tocmai din partea unui vrăjitor și al servitorului său. Tot ce știa tânăra despre biblioteci, vrăjitori și grimoare se dovesc a fi minciuni, iar cei trei, deși au foarte puține lucruri în comun, trebuie să facă echipă pentru a putea rezolva o conspirație ce domină de secole dacă vor să salveze Marile Biblioteci și lumea.
În ce privesc protagoniștii cărții, pur și simplu, i-am adorat. Autoarea a reușit să dea viață unor personaje destul de autentice. Elizabeth, Nathaniel și Silas au reușit să se armonizeze perfect unul cu celălalt și să dea contur unei povești care să ne ajungă direct la inimă. Intensitatea și dăruirea cu care acționează aceștia m-au făcut să îmi doresc să am o superputere prin care să pot intra în paginile cărții și să îi ajut să lupte împotriva forțelor distrungătoare.
Loialitatea și inteligența sunt două trăsături definitorii pentru Elizabeth. Ea își dorește să facă lucrurile cum trebuie, chiar și atunci când se poartă un război între gândurile sale și inima ei despre ceea ce înseamnă corect. De asemenea, tânăra are parte de o evoluție frumoasă: crește, învață lucruri noi și reușește să se adapteze la toate situațiile prin care e nevoită să treacă.
Nathaniel Thorn este un personaj înțelept, cu un trecut destul înfricoșător și care, se presupune că e un bărbat destul de frumos. Ah, da. Și e vrăjitor. Pe parcursul cărții, am observat că oamenii de rând sunt destul de înspăimântați de magie din cauza numeroaselor povești oribile, dar și a zecilor de superstiții. De aceea, cred că a fi vrăjitor nu e tocmai cea mai dorit ”job” din Austermeer. Nathaniel e genul de băiat rău pe care ar trebui să îl eviți și să nu te îndrăgostești de el deoarece e incapabil să îți întoarcă afecțiunea. Mi-au plăcut destul de mult cei doi și previzibila poveste de dragoste ce a luat naștere între ei. Scenele romance au fost puține, dar au fost perfect plasate de-a lungul cărții.
Însă, cireașa de pe tort a fost Silas, însoțitorul lui Nathaniel. Demonii sunt creaturi malefice ce dețin o putere foarte mare și care nu sunt de încredere. Tocmai, de aceea, el a reușit să mă țină în suspans până la finalul cărții — ba îl treceam la categoria personajelor pozitive, ba la categoria celor negative. La un moment dat, în mintea lui Elizabeth începe să încolțească o banuială cum că lui Silas îi pasă de Nathaniel și ar face orice ca să îl protejeze, ceea ce ar trebui să fie practic imposibil. Pur și simplu, am stat cu sufletul la gură pe parcursul acțiunii și așteptam să văd dacă suspiciunea tinerei se adeverește sau nu.
Acțiunea e destul de alertă și am devorat cartea în doar câteva ore. Vraja spinilor e genul de carte care îl face pe cititor să își dorească o continuare, una dintre acele povești pe care nu ți le dorești să le termini. Finalul a fost puțin neașteptat și, inițial, nu am fost de acord cu el, dar acum că am recitit cartea, simt că a fost perfect. A fost o poveste plină de magie, aventuri, demoni, comploturi și lupte. Aș putea să vă vorbesc de ea ore în șir, dar dacă ești un copil al cărților, iubești romanele fantasy pline de mister și cu puțin romance presărat pe ici, pe colo, Vraja spinilor o să vă surprindă într-un mod plăcut.
Alte recenzii de la Margaret Rogerson:
Wow, m-ai facut sa imi iau si eu cartea.
Felicitări pentru recenzie. Foarte bună!🤗
Îmi place maxim și mie cartea. Încă nu am citit-o, dar e pe lista. Coperta e geniala și povestea super interesanta.
Super recenzie 🙂