„Am zece ani de call center, o carte scrisă despre asta şi nicio pensie la orizont. Nicio demisie în plan, nicio schimbare bruscă şi radicală de meserie. Uneori am impresia că m-am născut în call center şi o să mor acolo, cu procedura şi regulamentul de ordine interioară strâns legate de gât.”
Pentru că primul volum a fost incomplet şi dăunător, primind calificativul insuficient din partea acelora care au pus, într-un final şi cu mare greutate, mâna pe carte… pe ghid, Camelia Bucur, autoarea şi „omul de call center”, revine cu forţe proaspete şi povestiri amuzante… desigur, şi cu sfaturi utile şi foarte corecte de supravieţuire.
Aşa cum ne-a obişnuit deja cu stilul şi umorul său usturător şi contagios, Camelia scoate din sertarul ăla mic şi secret din corporaţie, pitit într-un colţ nesemnificativ, continuarea mult dorită de cei care s-au molipsit de sistemul corporatist, şi nu numai.
Cu această ocazie unică, ea vine ca un mesager al acestei lumi corporatiste cu noul ei volum, Ghid de supravieţuire în call center 2 (şi orice altă corporaţie multinaţională), cu destule întâmplări, îndrumări, cugetări – unele noi şi înţepătoare, iar altele mai puţin noi, dar cu un ac mai mare şi pătrunzător pentru cei care nu au înţeles care e treaba cu supravieţuirea din prima carte.
„Cu toate explicaţiile logice şi matematice din volumul anterior, corporatiştii au refuzat să-nţeleagă că n-ai cum să dai concediu de Crăciun şi de Revelion la toată lumea. Că nu se poate. (…) Şi continuă să-şi drămuiască zilele de concediu de odihnă pe care ar putea să şi le ia în timpul anului pentru acel moment unic şi total utopic, când vor fi liberi de pe 23 decembrie până pe 3 ianuarie.”
Şi pentru că tot nu e suficient, iar calificativul acela nu creşte singur, trebuie menţionat despre colegii şi şefii aceia enervaţi şi enervanţi, despre lucruri şi situaţii ridicole, despre concedii şi concedieri, schimburi de tură pe interes, zile de naştere nedorite, somnul la locul de muncă pe ascuns şi cu talent, terorizarea colegilor… şi demisii la nervi.
„Ştii cum e? Te gândeşti că e o idee bună să-ţi dai demisia la nervi. Şi atunci ai nervi şi-ţi pare o idee bună. Să vezi ce le faci tu! Ce le arăţi tu lor! Că-ţi dai demisia, şi-o să-şi smulgă părul din cap de durere, şi o să plângă îndelung că ţi-ai dat tu demisia. Şi dup-aia o să se-ngrămădească joburile la uşa ta, şi alţii te vor ruga să te angajezi la ei. Pe bune că asta crezi, de la nervi.”
Ghid de supravieţuire în call center îţi distrage atenţia şi dăunează dispoziţiei tale generale, însă ar dăuna mai grav dacă nu l-ai citi, măcar o dată… şi apoi, încă o dată, că parcă nu ai înţeles o parte, aia cu furatul mâncării colegului sau cea cu decoratul biroului care nu e al tău.
Te gâdilă, te amăgeşte, te ocărăşte, te şlefuieşte… pentru ca tu să fii un corporatist mai bun. Iar prin bun, fiecare este liber să înţeleagă ce vrea şi cum vrea.
„Ai intrat în sistem, nu mai ieşi din el decât la pensie sau dacă te decizi să te faci medic, farmacist sau bonă de profesie în străinătate.”
Atât am avut de zis!
Enjoy it!
Alte recenzii de la Camelia Bucur:
