Papillon Vol. 1 - FORMAT PDF

    Roman autobiografic, Papillon este povestea fascinantă a unui condamnat la închisoare pe viață pentru săvârșirea unui omor. Autorul, HENRI CHARRIERE, numit Papillon după forma tatuajului ce-l purta pe piept, este arestat în 1931, acuzat de uciderea unui gangster, Roland Legrand.
Citește tot rezumatul cărții Papillon Vol. 1... Deși neagă cu vehemență acest lucru, apărându-se cu înverșunare, justiția franceză îl condamnă la închisoare pe viață, trimițându-l pe insula Diavolului, într-o închisoare faimoasă pentru duritatea ei din Guiana Franceză. Complexitatea personajului, puternic marcat de gândurile ce îl copleșeau inevitabil, este dată de încercările acestuia de a evada, de a-și redobândi privilegiile unei vieți fără constrângeri.     În detenție, prietenii se leagă, la fel apar certuri și se ivesc invidii. Climatul sordid din interiorul închisorii și mai ales forțarea la tăcere și singurătate îl determină pe eroul cărții să imagineze planuri de evadare din cele mai năstrușnice.     Libertatea îl obsedează, dar va avea șansa să se bucure de ea?      Fragment din roman:       „Cei doi supraveghetori care au fost de față la toată scena nu sunt destul de înfipți ca să ne atace. Sună alarma după întăriri. Ele sosesc de peste tot, și loviturile de baston cad peste noi dese ca grindină. Noroc că îmi pierd repede cunoștința, așa că nu mai simt loviturile.     Mă trezesc două etaje mai jos, gol pușcă, într-o carceră șiroind de apă. Îmi revin încet. Trec cu mâna peste trupul îndurerat. Am pe puțin douăsprezece până la cincisprezece cucuie. Cât o fi ceasul, habar nu am. Aici nu există nici noapte, nici zi, nicio lumină. Aud niște bătăi în zid, vin de departe.      Toc, toc, toc, toc, toc, toc. Bătăile astea sunt soneria „telefonului". Dacă vreau să primesc comunicarea, trebuie să bat la rândul meu de două ori în zid. Să bat, dar cu ce? În întuneric nu zăresc nimic cu care aș putea să o fac. Cu pumnii e imposibil, loviturile lor nu se transmit destul de departe. Mă apropii de locul unde presupun că ar fi ușă, căci e mai puțin întuneric. Mă lovesc de zăbrelele pe care nu le văzusem. Carcera asta, după cât îmi dau seama pe pipăite, e închisă de o ușă aflată la peste un metru de mine, și la care mă împiedica să ajung un grilaj, cel pe care îl ating. Astfel, când intră cineva la un deținut primejdios, acesta nu îl poate atinge, căci este într-o cușcă. Poți să îi vorbești, să-I uzi, să-i arunci mâncare și să-I înjuri fără niciun pericol. Dar are și un avantaj, nu poți să-I bați fără să te expui primejdiei, deoarece, ca să îl lovești, trebuie să deschizi grilajul.     Ciocăniturile se repetă din timp în timp. Cine m-o fi chemând? Ar merita să-i răspund individului, căci riscă mult dacă e prins. Tot umblând, era să vin în bot. Am călcat pe ceva tare și rotund. Pipăi, e o lingură de Iemn. O apuc iute și mă pregătesc să-i răspund." Citește mai puțin...