„Referitor la cartea Francmasonerie și companionaj: studii și articole – una dintre cele mai complexe lucrări dedicate fenomenului inițiatic – cunoaștem că aceasta a fost foarte așteptată în mediul masonic românesc.
Grație clarificărilor inserate în text, lucrarea devine nu doar actuală, ca problematică și atitudine, ci și profund canonică. În stilul său bine cunoscut, Guénon ne semnalează confuziile și erorile autorilor vremii și ne prezintă în contrapartidă punctele sale de vedere, pentru elucidare și o mai bună înțelegere.” - Vasile Zecheru „Deși ezoterismul este întotdeauna și pretutindeni unul și același în esență, există o mare varietate de metode (adică de cai) și modalități, răspunzând diferitelor naturi umane. Iar lui René Guénon i-au displăcut preeminența sensibilului, atitudinea pasivă, componenta afectivă, devoțională, predominante în mistica creștină catolică. Refuzând sentimentalismul, el avea o predispoziție eminamente intelectuală, în care puritatea demersului cognitiv domină năzuința să spre Absolut.” - Gelu Voican Voiculescu Fragment din volum: “Ca să oferim un exemplu din lumea musulmană, există secta Senussilor, care, cel puțin la ora actuală, nu are decât un scop aproape exclusiv politic și, tocmai pentru acest lucru, este în general disprețuită de celelalte organizații secrete, pentru care panislamismul nu ar fi decât o afirmare pur doctrinală și care nu admit punerea în armonie a doctrinei Djefr cu demersurile ambițioase ale Germaniei sau ale oricărei alte puteri europene. Dacă vreți și un alt exemplu, acesta vine din China, unde este evident că asociațiile revoluționare care-l susțin pe fratele Sun Yat Sen, împreună cu Masoneria și Protestantismul anglo-saxon, nu pot avea relații de niciun fel cu adevăratele societăți inițiatice, al căror caracter, în întreg Orientul, este în mod esențial tradiționalist și, lucru straniu, este cu atât mai tradiționalist, cu cât este scutit de orice ritualism exterior. Aici considerăm că ar fi necesar să deschidem o paranteză și să vorbim puțin despre aceste societăți inițiatice extrem-orientale: acestea nu vor intra niciodată în relații nu doar cu partidele politice, dar nici măcar cu vreo organizație de origine orientală. Acest lucru duce la respingerea oricăror pretenții ocultiste care, în mod greșit, au fost luate în serios în mediile antimasonice; iată ce scrie un autor avizat referindu-se la acest subiect: „Nu mai mult ca odinioară, ba chiar în mai puțină măsură, nu există o fraternitate posibilă între organizațiile galbene (asiatice) și cele albe (curopene). Nu există decât anumite afilieri individuale ale albilor la organizațiile galbene... Dar nu există vreo înțelegere practică între societățile colective ale celor două râse; și dacă, fapt imposibil, în urma vreunei înțelegeri ce ar fi stabilită, prin mijloace care ne scapă, colectivitățile asiaticilor ar refuza să se afilieze. De aceea este imposibil să pui bază într-o informație veche — despre care nu aș fi vorbit dacă nu s-ar fi repetat în volumul Invazia galbenă, scris de dl. comandant Driant, fapt care mi-a atras atenția — o informație veche, deci, conform căreia o societate secretă asiatică și un grup ocultist european și-ar fi reunit scopurile și simbolurile."
