Această carte a fost publicată cu sprijinul Ministerului Culturii și Turismului din Turcia, în cadrul programului TEDA. Din lanțurile robiei în iatacul unui sultan, mai frumoasă decît sultana Hurrem, mai abilă decît Soliman Magnificul Anul 1603.
Moartea lui Mehmed al III-lea aduce noi schimbări în linia conducătorilor otomani. Sultana valide Safiye, în speranța că va reuși să rămînă la palat și nu va fi izolată la Vechiul Serai, hotărăște, ca strategie de supraviețuire, să sprijine înscăunarea nepotului ei Ahmed I. Kosem, născută în insula Tinos și primind numele de Anastasia, ajunge la curtea sultanului că roabă la vîrsta de treisprezece ani. Curînd devine favorita sultanului Ahmed I, căruia îi va dărui mai mulți moștenitori la tron. Expresia aleasă ca subtitlu al cărții, Șerbetul puterii are gust de sînge, este semnificativă pentru descrierea vieții din haremul otoman, pentru luptă dusă de sultana valide și de doamnele din suita sultanului pentru a-și impune și a-și asigura prin copiii lor poziția și continuitatea în dinastia otomană. Ea ilustrează perfect viața tumultuoasă a sultânei Kosem, una plină de lupte, sacrificii, ambiții de nestăvilit. Romanul reconstituie strălucit, într-un stil apropiat cititorului contemporan, atmosfera fascinantă a vieții private și a vieții cotidiene din palatul otoman de secol XVII. „Cînd haremul își deschide porțile, toate acele personaje ascunse ale istoriei ne devin accesibile. Le percepem existența umană, plină de temeri, de furie, de pasiune.” (Reuters) „În rafinatul său roman istoric, Solmaz Kamuran deapănă extraordinara poveste a transformării unei tinere nevinovate într-un conducător puternic și influent.” (historia.org) „Este fascinant să pătrunzi într-o lume închisă, labirintică, o lume ferecată cu gratii… plină de mistere, de intrigi, de spaime și unde nimeni nu se află în siguranță.” (Călin Felezeu) Traducere din limba turcă și note de Margareta Aslan și Călin Felezeu Postfață de Călin Felezeu Fragment din romanul "Kosem" de Solmaz Kamuran: “Kosem se apropie de marginea patului și aștepta curioasă mirată să-i audă vorbele. — E un criminal, un diavol fără de milă. Câți oameni nevinovați a omorât pentru mine, din pricina mea... O, Doamne. E un monstru! M-a transformat într-o creatură dezgustătoare! Și începu să-i povestească totul, rând pe rând... Își amintise brusc de mărturisirile pe care le făcuse Sandal la căpătâiul ei cât ea era în agonie, iar în această dimineață îl luase la întrebări. La început, a negat, dar apoi a trebuit să recunoască de teamă că o va pierde pentru totdeauna. El fusese cel care a otrăvit-o pe mama sahzadelei Mehmed și pe sultana Handan. Și el era responsabil și de moartea cariye-lor. Pentru că era supărat pe Kosem că a pedepsit-o pe Irina și a izgonit-o din imperiu, el a fost cel care i-a adus tocana de porumbel. El însuși a prins porumbeii și i-a dus unei bucătărese grecoaice care trăia în afara zidurilor orașului în cartierul rumeliot gătească. Tava a introdus-o tot el, cățărându-se tiptil peste zidul palatului. Și-n timp ce ea continua să povestească, Kosem privea cu ochii mari, mușcându-și buzele ca și când era dusă pe gânduri. — Dar ce inteligență diabolică. Înseamnă că acesta era motivul pentru care citea mereu acele cărți de medicină... Bine, dar de ce ți-ar fi făcut ție acest lucru? — Ca să nu devin favorita sultanului, m-am încrezut în el... Mi-a spus că, după ce voi bea licoarea preparată cu acea pulbere, am să mă îmbolnăvesc, dar îmi voi reveni după aceea. Dar se pare că el știa că voi ajunge în acest hal... Mi-a dat prea mult, doar ca să mă țină numai pentru el, căci era foarte îndrăgostit de mine. A făcut-o cu bună știință... Doar că Ruștem să nu mă mai vrea, ca nimeni să nu-mi mai privească fața... — Ce s-a întâmplat cu Ruștem? — Nu știu... S-a dus la el și i-a spus că sunt moartă. Deși acum e mai bine ca el să mă știe așa. Căci n-aș mai fi în stare să mă mai întâlnesc cu el vreodată. Kosem se ridică în picioare și o îmbrățișă pe Irina: — Într-o bună zi am să-l găsesc și am să ți-l aduc. Îți promit! Ai încredere în mine. Chiar dacă, pentru o clipă, ochii albaștri ai Irinei începură să strălucească de speranță, după aceea se umplură de lacrimi. — Hai, nu mai plânge. Te vei însănătoși și vei fi și mai frumoasă decât înainte. Am să-l pedepsesc pe criminalul care ți-a pricinuit toate aceste dureri. — Trebuie să plătească, să sufere. E lipsit de milă, de inimă... — Vă plăti, nu-ți face griji de asta.“
