În monumentala "lstorie a literaturii române de la origini până în prezent", George Călinescu marchează „înrudirea" lui Mihail Sebastian cu Mircea Eliade, generată de admirația comună pentru Nae lonescu.
Și în textele sale întâlnim concepte precum „experiența tragică", „destin", însă apropierile nu merg mai departe: „Încolo, autorul este un adept al lui Descartes, ține la lucrurile «clare și distincte», aplicând acest cartezianism mai ales în câmpul senzatillor. De unde un senzualism rece, lucid, cultivat cu exactități de geometrie. Neputându-și îngădui decât o singură experiență, aceea a rasei sale, scriitorul se refugiază în analiză și însemnările sale erotice sunt mai mult stendhaliene decât gidiene". Fragment din carte: "Paul ridică scurt capul, strigăt parcă de această arătare. Dar la capătul opus al sălii, perdelele erau nemișcate, și cu faldurile lor grele, cu roșul lor de cupru vechi, despărțeau parcă o lume de altă lume. Nu-și putea lua acum privirea de la acel punct prin care totuși, dintr-un moment într-altul, putea să apară ea. Avea senzația că un punct de durere se deplasase acolo, că o altă inimă desprinsă din el și trimisă înainte, în recunoaștere, ca să pândească și să aștepte. Uneori, perdelele se mișcau, o mână apărea de dincolo, și atunci Paul, ca și cum n-ar mai fi putut suporta un nou grad de tensiune, avea o scurtă sincopă a conștiinței, care îi permitea să privească fără strigăt, cu un fel de stupoare resemnată, cum draperiile se deschideau într-adevăr, lăsând să treacă o dansatoare, o față de la garderobă sau o florăreasă. Și mai greu de suportat era când mâna ce apăruse o clipă se retrăgea fără ca perdelele să se deschidă și fără ca să se poată vedea cine anume era dincolo de ele, căci atunci nimeni nu l-ar fi putut convinge pe Paul că nu Anna se afla acolo, că nu ea venise până în pragul barului, pentru că în ultimul moment (fiindcă era prea târziu, sau nu era destulă lume) să se răzgândească și să plece. Ar fi vrut să alerge după ea, s-o ajungă exact în momentui în care ieșea și să-i poată spune: rămâi! Dar se vedea întorcându-se singur printre perechile de dansatori, printre mesele cu clienți intrigați de ducerile și întoarcerile lui și nu se simțea în stare să suporte atâtea priviri indiscrete, atâtea semne cu subînțeles, atâtea șoapte... "