Bree Prescot sosește într-o mică localitate de provincie cu speranța că aici va fi locul unde își va găsi liniștea sufletească pe care o caută cu disperare, după un moment traumatizant petrecut într-o noapte cumplită, când tatăl ei a fost ucis.
Citește tot rezumatul cărții Vocea lui Archer - Mia Sheridan... În timp ce se instalează în noua ei locuință, soarta i-l scoate în cale pe Archer Hale, un tânăr singuratic și misterios, care ascunde în sufletul său o suferință profundă.     Este un om fără voce și discret, care, pentru toți locuitorii orașului, în afară de Bree, trece neobservat.     ,,Vocea lui Archer" este despre întâlnirea dintre o fată blocată în amintirea unei nopți terifiante și a unui bărbat pentru care iubirea reprezintă cheia vindecării și libertății lui. Este povestea unui tânăr care trăiește cu o rană îngrozitoare și a unei fete care îl va ajuta să-și găsească ,,vocea”. E un roman emoționant și captivant despre suferință, destin și puterea tămăduitoare a dragostei.     Fragment din romanul "Vocea lui Archer" de Mia Sheridan:     „Se uită la mine și îmi zâmbi dulce, un zâmbet care îmi amintea de bărbatul care apăruse cu fața proaspăt rasa, privindu-mă atât de nesigur. Îmi aranja o șuviță de păr de pe față și mă întrebă:     — Bree, tu îți dorești copii?     M-am încruntat și mi-am lăsat capul ușor pe spate în timp ce am început să râd încet.     — La un moment dat, da. De ce mă întrebi asta?     — Mă întrebam doar. M-am gândit că vrei.    Eram nedumerită.     — Tu nu vrei copii, Archer? Eu nu...     Scutură din cap.     — Nu este vorba de asta. Doar... cum aș putea eu întreține o familie? Nu aș putea. Abia mă întrețin pe mine aici. Mai am ceva bani rămași din polița de asigurare a părinților mei, dar pe majoritatea i-am cheltuit pe servicii medicale. Unchiul meu ne-a întreținut aici cu ajutorul financiar pentru invaliditate pe care îl primea de la armată și acum, mai am polița de asigurare pe care mi-a lăsat-o... Îmi ajunge atâta timp cât nu trăiesc până la o sută zece ani... dar asta e tot.     Își întoarse privirea departe de mine, spre fereastră.     Am oftat, iar umerii mi se lăsară în jos.     — Archer, ai putea să îți găsești o slujbă, să faci ceva ce îți place. Crezi că oamenii care au o dizabilitate, indiferent care ar fi, nu pot avea o carieră? Pot...     — Vrei să îți povestesc despre prima dată când am ieșit singur din casă? mă întrebă, întrerupându-mă.     I-am studiat fata și am dat din cap că „da", cuprinsă deodată de tristețe fără să știu sigur din ce cauză.     — Unchiul meu a murit în urmă cu patru ani. Și-a făcut propriile aranjamente și a fost incinerat. Personalul de la morgă a venit și i-a luat corpul, iar o săptămână mai târziu i-a adus cenușa. Din acel moment, nu am mai văzut pe nimeni vreme de șase luni. Unchiul meu avea rezerve de mâncare în pivniță, făcea parte din paranoia lui, care mi-au ajuns pentru șase luni. Mi-am lăsat părul și barba să îmi crească... La momentul respectiv, nu știam cu siguranță din ce cauză, dar acum cred că era un alt mod de a mă ascunde de oamenii pe care știam că trebuia să îi întâlnesc la un moment dat. Nebunesc, nu-i așa?” Citește mai puțin...