În zilele noastre rele, s-au înmulțit păcatele oamenilor, hulele, necredința, lipsa de evlavie, desfrânările, nedreptățile, calomniile, pornografia, nerușinarea bărbaților și a femeilor, transformarea bărbaților în femei și a femeilor în bărbați, prefacerea bărbaților și a femeilor în demoni, imoralitatea, putoarea și împuțiciunea, și toată scârba.
Pentru aceste multe păcate vine de obicei mânia lui Dumnezeu asupra fiilor necredinței. De aceea, trebuie să fim mereu pregătiți prin pocăință și spovedanie. Un lucru aduce îndreptarea: pocăință sinceră și adevărată. Prin pocăință se iartă toate și omul se apropie de Dumnezeu. Ea este mijlocul prin care se mântuiesc oamenii, dar astăzi nu mai există, este floare rară. Preabunul Dumnezeu să ne fie milostiv și să nu ne răsplătească după faptele noastre. Să fim pregătiți și să ne rugăm ca Dumnezeu să ne acopere și să ne păzească. Vă las sub ocrotirea lui Dumnezeu și a Sfintei Sale Maici, și a tuturor sfinților. Iubiți-L pe Dumnezeu, aveți răbdare și țineți poruncile Lui, pentru ca și El să vă iubească și să vă mântuiască. - Părintele vostru duhovnic, Arhimandritul Filotei Zervakos Traducere din greaca de Pr. Victor Manolache
