Acum mă înalt este partea a doua din Saga Cuceritorului Besteseller New York Times Nu are aliați, nu are tron. Are tot ceea ce a avut întotdeauna: pe ea însăși. După eșecul de a pune mâna pe tronul Valahiei, Lada Drăculea pornește să pedepsească pe oricine îndrăznește să i se pună de-a curmezișul în drumul ei presărat cu sânge.
Plină de o furie arzătoare, străbate țara, însoțită de oamenii ei. Dar forța brută nu îi aduce Ladei ceea ce își dorește. Iar gândul la Mehmed, pe care îl poartă în adâncul inimii ei, continua să o tulbure. Ceea ce îi trebuie Ladei sunt subtilitatea și priceperea fratelui ei Radu. Dar Mehmed l-a trimis la Constantinopol, căci dorește controlul asupra orașului, iar Radu a căpătat însărcinarea nedorită de spion dublu în spatele liniilor inamice. Pentru prima dată în viață, Radu refuză rugămințile neașteptate ale Ladei pentru ajutor. Împărțit între lealitatea față de credință, de otomani și de Mehmed, el știe că nu îi datorează nimic Ladei. Dacă ea moare, el nu și-o va ierta niciodată – dar dacă el nu izbândește în Constantinopol, oare Mehmed îl va ierta vreodată? În vreme ce națiunile se prăbușesc în jurul lor, frații Drăculea trebuie să ia o hotărâre: ce vor sacrifica pentru a-și împlini destinul? Splendidă, intensă și convingătoare. - Booklist Întru totul șocantă, în cel mai minunat fel. - Kirkus Reviews Fragment din roman: "Radu se întoarse din nou cu fața înainte în vreme ce se apropiau de un zid mai mic, ce blocă intrarea în oraș. Avea senzația că întreaga lui viață îl condusese aici. Dacă nu așa se așteptase el să intre, ei bine, pur și simplu avea să tragă cât mai multe foloase din aceasta. La urma urmelor, Constantinopolul era cel mai măret oraș din lume. Constantinopolul nu era cel mai măret oraș din lume. Comparat cu Edirne, era un oraș al ruinelor. Un oraș al fantomelor. Mai mult de jumătate din casele înguste și aglomerate pe lângă care treceau aveau un aer de părăsire în ele. Gunoaiele umpleau străzile și se lipeau de temelii. Ușile atârnau pieziș la unele case sau lipseau cu desăvârșire de la altele. Trecură prin cartiere întregi fără să zărească vreun suflet. Asta dacă nu cumva sfrijitele pisici vagaboande și câinii cu înfățișare răutăcioasă aveau suflete, caz în care trecuseră pe lângă multe suflete. Pe măsură ce grupul lui Radu se îndepărtă de periferie, lucrurile începură să se îndrepte ușor. Mai multe dintre case păreau locuite. Câteva dughene ale vânzătorilor ambulanți se iveau pe neașteptate ici și colo, oamenii lipsiți de entuziasm cerând câte ceva negustorilor în timp ce treceau prin dreptul lor. Femeile se mișcau grăbite pe străzi, târând copii după ele și aruncând priviri furișe spre procesiunea lor. Radu se așteptase la mai mulți oșteni care să patruleze, mai ales dacă zvonul despre război ajunsese deja în oraș, însă nu văzură pe niciunul în afară de străjerii de la porți. Și nu văzuse nimic din așa-zisa bogăție legendară a Constantinopolului. Știuse dintotdeauna, în mod rațional, că străzile nu erau pavate cu aur, însă se așteptase la ceva mai mult. Până și Târgoviște strălucea mai luminos decât asta. În cele din urmă, ajunseră într-un cartier care li se înfățișă mai plin de viață. Se opriră dintr-odată când un preot le taie calea, legănând o cădelniță și lăsând în urma lui dare de fum plăcut mirositor. Preotul cânta tulburător în grecește. Îndărătul lui era o paradă de oameni. Dura mai multe minute până când cetățenii, straniu de tăcuți, în afară de preotul care cântă, trecură în sfârșit și le lăsară calea liberă. "