Monada ratiunii - FORMAT PDF

Ce este scriitorul? Un ins care crede că poate să schimbe ceva în  mișcarea haotică a lumii, o biată ființă care vrea să transmită un „ecou” în peștera ignoranței, un simplu om care își  dorește ca Binele să învingă Răul Absolut.  Mă rog, este un individ naiv, care crede că poate să transmită „sens și  speranța” unor semeni întru rațiune, care, de cele mai multe ori, au impresia că exprimarea literară este rodul unor halucinații de moment.
Citește tot rezumatul cărții Monada ratiunii... Ce este scriitorul? Un izvor nesecat de idei, o câmpie plină cu flori sălbatice, un cer împânzit de nori jucăuși, ca focurile de artificii care spulberă întunericul nopții; un spirit liber care dansează în  jurul focului lăuntric... un simplu om. Care este boala sufletului? Bineînțeles, ignoranța! Cea care se așterne ca o zăpadă acidă peste pământul temător, lipsit de vlagă în  așteptarea unui soare apus.  Semințele n-au cum să încolțească într-un  teren arid, sau înghețat la nesfârșit. Există vreun remediu? Cărțile.  Sunt singurele pastile care ne vindecă pe noi, oamenii, și, desigur, planeta muribundă care  nu  ne-a  greșit cu nimic, doar ne suportă  greșelile  de mii de ani. Ce este scriitorul? Un nebun care emite idei greu de acceptat într-o lume lipsită de uzul rațiunii. Un naufragiat pe o insulă a singurătății stilistice, un supraviețuitor al vremurilor moderne, o amintire pentru generațiile viitoare. Fragment din cartea "Monada rațiunii" de Lucian Ciuchita: "LAGUNA SINGURĂTĂȚII A VREA N-am avut timp să răstorn lumea, să-i limitez mișcarea haotică și intempestivă, s-o pun pe-o linie de plutire deasupra apelor învolburate și nesigure. Am avut vreme doar pentru mine, să pot gusta doar amăreala fructelor necoapte și meschin împărțite între suișuri și coborâșuri, am rămas pe loc într-o formă inițială de mișcare stopată de greutatea timpului pierdut. Mi-am dorit să înving gravitația și munții de praf stelar, să-i lansez pe orbita vieții și a întâlnirii efemere cu picătura de antimaterie, în focuri de artificii împânzite pe cer, să-mi lumineze calea spre nemurire și înțelegere. Sunt un imperfect în mișcări, dar echilibrat în dorințe și idealuri, nu-mi doresc decât să înțelegem ce este cu noi și ce ne face diferiți în expansiunea Universului. Ai vrea să privești prin ochii unui copil cum apune Soarele? Cuvintele au sensuri, iar sensul îmbracă o formă simbolică de exprimare și de înmagazinare a cunoștin- țelor pe care le întâlnești la tot pasul. Mă înalt spre piscurile înțelegerii umane și mă cobor în adâncurile libertății prost înțelese, sunt marginalizat doar de propria percepție, trăiesc o stare neclară! Ce ne face mai diferiți sau mai fericiți? Răspunsul este complex, ca și ambiguitatea scrisului în sine, îl înțelegi în funcție de asiduitatea formării tale ca individ cu personalitate marcantă și nivel ridicat de conștiință! Suntem copiii destinului sau fatalitatea n-are decât rolul de a ne face să ne lamentăm cu o oarecare detașare și cu o lașitate prea ușor acceptată? Ce este mai ușor și mai liniștitor: să crezi în ceva sau să înțelegi de ce nu poți să crezi? Ideile apar și dispar cu viteză cosmică, revin în atenție în funcție de importanța momentului care trebuie marcat în conștiința colectivă. Cine dictează ce este bine pentru mine și de ce nu sunt ascultat când pot să aleg între „bine” și „și mai bine”? Teoria răului mai  mic  îmi  da  fiori,  suntem  atât de lipsiți de imaginație, încât acceptăm orice fără să realizăm că ucidem progresul și libertatea de exprimare! Când te închizi în tine, ideile se „coc” și simți cum erup într-un alt plan  al  existenței,  ele pleacă obosite de melancolia ta și se strecoară în oceanul tăcerii și al meditării." Citește mai puțin...