Doctrina Vibrației - O analiză a doctrinelor și a practicilor shivaismului casmirian Doctrina vibrației ne vorbește despre învățătura uneia dintre cele mai înalte Cai spirituale pe care le-a cunoscut istoria (atât din punct de vedere metafizic, cât și din punct de vedere contemplativ), și anume sivaismul non-dualist casmirian, în particular despre școala numită Spandă (termen tehnic ce desemnează „freamătul dătător de viață al Inimii lui Dumnezeu”).
Mark Dyczkowski este un pionier în cercetarea limbii sanscrite, a tradițiilor Indiei și, în particular, al tradiției tantrice, atât la modul academic (sub îndrumarea celei mai mari autorități în viață - prof. Alexis Sanderson), cât și din punct de vedere inițiatic (sub îndrumarea ultimului maestru recunoscut al liniei sivaismului casmirian, Swami Lakshmanjoo). Sufletul înlănțuit este ca o dansatoare care, deși dorește să plece din sala de dans, este oprită de portarul gândirii și aruncată înapoi pe scena iluziei. - Abhinavaguptă Cu toate că trupul și mintea yoghinului continua să funcționeze ca și mai înainte, ele sunt [acum] precum niște simple învelișuri exterioare care conțin, dar nu mai întuneca, astfel, conștiința universală atotputernică, ce acționează prin ele. Corpul yoghinului este universul, simțurile sunt energiile care îl vitalizează, mintea este mantra, ritmul respirației sale este pulsul timpului, iar natura sa interioară este pură conștiință dinamică. Înălțat deasupra oricărei practici și, prin urmare, deasupra oricărei posibilități de a cădea pe nivelurile inferioare, yoghinul realizează că el a fost întotdeauna liber, iar călătoria sa prin ținutul iluziei (Maya) nu a fost nimic altceva decât un vis, o construcție a propriei sale imaginații. - Mark Dyczkowski, Doctrina vibrației
