Rezumat Randuiala Fiintei Romanesti - Dumitru Cristian Amzar

Reunim în acest volum textele lui Amzar de morfologie culturală, care argumen-tează și continuă o polemică ce durează în cultura românească de peste un secol, privitor la datele identității noastre spirituale și la ponderea influențelor străine asupra formării spiritului național, căreia gânditori importanți, de la Rădulescu-Motru, Lucian Blaga și Nae Ionescu și până la Mircea Vulcănescu și Constantin Noica i-au adus determinante importante, dar care nu s-a sfârșit nici astăzi.
Citește tot rezumatul cărții Randuiala Fiintei Romanesti... Prin aceste preocupări ale sale, ce acoperă mai bine de 5 decenii (primul text: 1929; ultimul: 1983), Amzar se alătură gânditorilor interbelici care au reflectat pe marginea și au stabilit un profil distinct al spiritului/sufletului românesc, de pe o poziție teoretică substanțialist-esențialistă, aflată în descendența romantismului german, care consideră Volksgeist-ul drept „nucleu spiritual de esențe generice”, de ordin supraindividual, la care se raportează și de la care se revendică fiecare îns al respectivei comunități. De pe poziții disciplinar-teoretice diferite (socio-psihologică la Rădulescu-Motru; filozofico-religioasă la Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu; filozofico-istorico-lingvistică la Constantin Noica), gânditorii aceștia au adus astfel o contribuție esențială la constituirea culturii românești moderne în acord cu propriul ei suflet. Este adevărat că, între timp, spiritul „critic” dizolvant și supranațional a criticat până la anulare și a „demis” perspectiva substanțialist-esențialistă, în numele ideologiilor egalitariste, pe motiv că nu pot fi atribuite tuturor membrilor unei comunități o serie de trăsături psiho-mentale specifice; și încercând să arunce astfel la coșul istoriei sute de ani de reflecție. (Dora MEZDREA) Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Randuiala Fiintei Romanesti?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Randuiala Fiintei Romanesti și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ