Tânărul regat al României are o misiune de îndeplinit în valea Dunării, și convingerea pe care o are că această misiune le este utilă civilizației și umanității îi impune datoria de a conserva intactă poziția pe care i-au cucerit-o înțelepciunea și valoarea poporului ei.
Europa a vrut ca el să fie o Belgie a Orientului, adică o țară a neutralității și a culturii, un centru de lumini între populațiile care o înconjoară, un element de ordine și de echilibru în mijlocul acestei grămezi de state pe cale de formare sau de renaștere. [...] Apărându-și cu energie și demnitate independenta sa istorică, dreptul său la viață, le-a acordat un egal respect celor puternici și celor slabi. Politica să nu a fost nici temerară și nici umilitoare; a fost o politică de moderație și de bun simț. Europa, care are niște interese de ordin superior de salvgardat în Orient, nu trebuie să vadă în tânărul regat danubian decât un post avansat al civilizației occidentale, o sentinelă vigilență a ideilor și a instituțiilor pe care se bazează existența societăților moderne. Fragment: " Iată sub ce fel de auspicii favorabile se prezentă, la Congresul de la Viena, opera de emancipare a fluviilor. Acest Congres era chemat să o completeze nu numai consacrand de o manieră absolută și generală doctrinele care se afirmaseră deja în diferite reprize, ci încă, și mai ales, înconjurându-le de toate garanțiile necesare, pentru ca aplicarea lor să nu devină iluzorie. Puterile reunite la Viena au rămas fidele acestui mandat. Ca urmare a unei serii de lucrări și de discuții preparătorii, ele au inserat în actul final al Congresului toate serviciile care trebuia să servească drept bază la reglementarea libertății fluviilor, stabilită prin Tratatul de la Paris din 1814, principii pe care noi le vom rezuma în cele ce urmează. Mai întâi, după cum a demonstrat-o ducele de Dalbergi, reprezentantul Franței, de bun augur era să fie îndepărtate obstacolele interioare, cărora navigația și comerțul le-ar fi rămas expuse dacă o solidaritate intimă nu i-ar fi unit pe diferiții posesori riverani, dacă fluviile ar fi fost luate în considerație de la punctul de unde deveneau navigabile până la vărsarea lor altfel decât ca un ansamblu, ca un tot unic și indivizibil. în acest spirit și-a început congresul lucrările sale și, dacă principiul comunității riveranilor asupra ansam-blului domeniului fluvial nu figurează maniera formală printre clauzele Actului Final, el nu constituie nici elementul primordial al libertăților fluviale sancționate de document. El rezultă implicit din textul articolului 108, care angajează. statele riverane să soluționeze de comun acord tot ce are legătură cu navigația pe râuri. O dată fixat pe condominiumul riveran, Congresul a proclamat în termeni preciși principiul libertății, declarând, în articolul 109 al Actului Final, că navigația pe tot cursul râurilor comune mai multor state va fi în întregime liberă și nu va putea, sub raportul comerțului, să fie interzisă nimănui. Se știe că această dispoziție fundamentală a Actului de la Viena a fost ulterior aplicată în mod diferit și că a dat chiar loc la numeroase și vii controverse. Autorizându-se prin câteva cuvinte pronunțate în cadrul Congresului, cu titlul de explicație a textului redactat de amba-sadorul prusac, anumite guverne au susținut în consecință că nu a fost deloc în intențiile acestei adunări internaționale de a pune națiunile străine situație de egalitate — în ceea ce privește navigația pe fluvii — cu statele riverane. Această interpretare a dat naștere sistemului restrictiv care a prevalat pe unele fluvii, mai ales pe Rin, și în virtutea căruia navigația zisă internă nu le este permisă decât autohtonilor, la fel ca și unui sistem relaxat, care autorizează prezența legi-timă directă a bastimentelor de mare străine, făcându-se din cabotaj un privilegiu național, ca pe Elba. Dar pe alte fluvii, pe Escaut și pe Po între altele, veritabila interpretare rezultând din spiritul actului din 1815 și mai ales din Tratatul de la Paris din 1814, care i-a servit drept bază și punct de plecare, a prevalat, în aplauzele întregii lumi civilizate, asupra dialecticii oficiale pe care a provocat-o redactarea puțin ambiguă a articolului 109. "
Chestiunea Dunareana la Conferinta de la Londra - FORMAT PDF
Autor: Emanoil PorumbaruCartea Chestiunea Dunareana la Conferinta de la Londra a fost scrisă de Emanoil Porumbaru și a apărut în anul 2016 la editura INSTITUTUL EUROPEAN.
Cartea are 220 de pagini și se încadrează în categoria Istoria Romanilor.
Dacă îți dorești să citești cartea integral folosește butoanele de mai jos pentru a naviga la librăriile online care comercializează cartea Chestiunea Dunareana la Conferinta de la Londra în format fizic.
