Alice in Tara Minunilor

     Într-o după-amiază însorită de iulie, în anul 1862, un profesor de la Oxford, pe numele lui Charles Lutwidge Dodgson, pornește într-o plimbare cu barca pe râul Tamisa, împreună cu cele trei fetițe ale prietenilor săi, dintre care una se numește Alice.
Citește tot rezumatul cărții Alice in Tara Minunilor... Ca să-și distreze micuțele însoțitoare, cel ce mai târziu avea să semneze cu pseudonimul Lewis Carroll plăsmuiește pe loc aventurile unei fetițe care pornește pe urmele unui personaj neobișnuit: un iepuraș alb cu ceas în buzunarul vestei.     Astfel s-a născut povestea lui Alice în țara Minunilor, în care creaturi stranii precum Iepurele de Martie, Pisică-Cheshire, Regina de Cupă sau Falsă Broască țestoasă sfidează legile firii și ale limbajului cu o dezinvoltură pe care numai copiii o pot înțelege pe deplin. Dincolo de încercările exegeților de a descifra jocurile de limbaj și aluziile presărate în text, Alice rămâne și astăzi ceea ce a fost pentru atâtea și atâtea generații: o „carte a cărților“ pentru copii, în care imaginația și umorul își găsesc expresia dsăvărșită.     Cu ilustrațiile lui John Tenniel     În traducerea Antoanetei Ralian     Traducerea versurilor de Ioana Ieronim      Fragment din poveste:       „Era Iepurașul Alb, care se întorcea iar, cu pași mărunți, privind cu îngrijorare de jur împrejur, de parcă pierduse ceva; și l-a auzit murmurând de unul singur: „Ducesa! Ducesa! Ah, lăbuțele mele! Ah, blană și mustățile mele! O să mă execute! La fel de sigur cum dihorii sunt dihori! Unde oare am putut să le pierd?"     Alice a ghicit imediat că era vorba de evantai și de mănușile albe de antilopă și, plină de bunăvoință, a început să le caute, dar nu erau nicăieri — totul părea să se fi schimbat de când înotase în lac, iar holul cel mare, cu masa de sticlă și ușiță spre grădină, dispăruse cu totul.     În scurt timp, Iepurașul a observat-o pe Alice, care caută de zor, și i-a strigat pe un ton supărat:      - Mary Ann, ce cauți tu aici? Fugi repede acasă și adu-mi o pereche de mănuși și un evantai. Dă fuga, iute!     Alice era atât de speriată, încât a dat fuga imediat în direcția indicată de Iepuraș, fără să mai încerce să clarifice confuzia pe care o făcea acesta.     „Mă confundă cu camerista lui, și-a spus în timp ce alerga. Ce surprins o să fie când o să descopere cine sunt! Dar las' să-i aduc mănușile și evantaiul — bineînțeles, dacă o  să le găsesc."     În timp ce gândea astfel, s-a pomenit în fața unei căsuțe îngrijite, pe ușa căreia era o placă de alamă gravată cu numele „W. IEPURE". A intrat fără să bată la ușă și a urcat scara în grabă, de teamă să nu dea nas în nas cu adevărata Mary Ann și să fie alungată din casă înainte de a fi găsit evantaiul și mănușile.     „Ce bizar, își spunea Alice în sinea ei, să faci comisioane pentru un iepure!” Citește mai puțin...