Tainele Konitei

   Cel care merge pe urmele sfinte care pornesc din Konita va descoperi și tainele acesteia. Sunt taine care nu pot fi exprimate în cuvinte. Eroii narațiunii noastre, care sunt niște copii, fiecare cu frământările și cu problemele lui, au reușit să trăiască aceste taine și să își schimbe viața pentru totdeauna. Aventura lor cutremurătoare a fost numai începutul...
Citește tot rezumatul cărții Tainele Konitei...     Din cuprins: Începutul unei prietenii • O călătorie neașteptată • Atunci când s-au cunoscut • Capadocia (1840-1850) • Hagi-efendi • Păcat... de nume • Este bine să îți meargă mintea chiar și când dai de greu • Dumnezeu nu îl binecuvântează pe omul leneș • Burti pline... inimi goale • Proști și deștepți • Jertfă de sine pentru toți • În „bârlogul” bătrânului • Un rămas-bun – o promisiune • Ah, această curte! Dacă ar fi avut gura să vorbească • Mormântul care izvorăște viața • Dumnezeul surprizelor și al situațiilor neașteptate       Fragment din volum:       “Ioan a luat în mână câteva măsline și a suspinat. Îi compătimea pe tinerii de azi pentru că nu aveau un scop în viață. Dacă vroiau să participe la concursuri cu role, să se antreneze ca să își întărească trupul, atunci să nu facă mofturi că nu vroiau să meargă în armată! Erau tineri și își risipeau talentul și viața...     Văzându-i pe Aris și pe Marcu unul lângă altul, s-a mâhnit pentru că, deși aveau părinți, se simțeau ca niște orfani. Dar simțea că vrednici de milă erau mai degrabă părinții lor. Ei urmau să înainteze în vârstă, dar să nu aibă mustrări de conștiință că atunci când fuseseră mici îi lipsiseră pe copii de iubirea lor, că nu le spuseseră un cuvânt bun, că nu le oferiseră o mângâiere, nu le cumpăraseră un cadou. Atunci puteau să se îndreptățească, însă Dumnezeu nu avea nevoie de îndreptățire. E mai bine să spui de o mie de ori că ești de vină și să nu ai dreptate, decât să arunci vina asupra celorlalți și mai ales asupra copiilor tăi.     Mintea i-a fugit încă o dată la iubitul lui Gheronda. Își amintea cât de mult îi iubea el și îi păsă de toți copiii proveniți din familii destrămate. Înțelegea că le lipsea iubirea. Oricât de mult rădeau, în ochii lor se vedea mereu o durere. Îi punea să șadă lângă el și îi servea cu rahat. Îi mângâia, îi strângea în brațe și ei răspundeau iubirii lui în același mod, cu un sărut, cu buzele pline de zahăr pudră. Încercă să îi ajute în orice fel să se atașeze de Hristos și de Maica Domnului. Să simtă că Mântuitorul și Fecioara Măria sunt adevărații lor părinți, pe Ei să se bazeze.     Dacă Ioan și Arsenie rezistaseră atâția ani grei, era pentru că de mici „se hrăniseră pe săturate" cu tandrețe și cu iubire." Citește mai puțin...