Dreptul de opțiune succesorală se constituie ca un element de referință al transmisiunii patrimoniale morțis causa. De exercitarea sa depinde cine va deveni moștenitor al defunctului, cum se va împărți averea succesorală, partea care va reveni fiecărui moștenitor ș.a.m.d.
Importanța sa a fost major recunoscută de noul Cod civil, care a dat o nouă dimensiune instituției opțiunii succesorale, pe care a reglementat-o substanțial diferit față de vechea legislație. Început în volumul I, studiul acestui drept potestativ continuă cu analiza aprofundată a următoarelor aspecte legate de exercitarea sa: - termenul de opțiune succesorală; - renunțarea la moștenire; - aplicarea prezumției de renunțare; - retractarea renunțării; - revocarea renunțării frauduloase; - retransmiterea dreptului de opțiune; - vocația multiplă la moștenire. Ne aflăm în fața unei veritabile „lecturi juridice”, pe care o recomandăm tuturor acelora care, în aprofundarea profesiei lor, doresc să găsească soluții conforme noii legislații în materie succesorală. Analiza dreptului de opțiune succesorală va continua cu volumul III, în care va fi tratată acceptarea moștenirii și transmisiunea acesteia ca efect al acceptării. Fragment din carte: "Secțiunea 1.3. Natura juridică a termenului de opțiune succesorală 1.3.1. Situalia sub Codul civil de la 1864 1.3.1.1. Ceea ce trebuie să clarificăm de la bun început este evoluția textului legal în materie, respectiv a art. 700 Cod civil de la 1864. Inițial, acesta spunea că „facultatea de a accepta sau de a se lepăda de o succesiune se prescrie prin același timp ce se cere pentru prescripția cea mai lungă a drepturilor imobiliare". Ulterior, ca urmare a modificării intervenite în anul 1954, același articol preciza că „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii". Dincolo de drastica reducere a termenului în care succesibilul putea să își manifeste dreptul de opțiune succesorală, observăm că textul de lege a suferit modificări structurale pentru că, în forma sa inițială, se referea la ambele direcții ale opțiunii — acceptarea moștenirii sau renunțarea la aceasta — urmând ca în forma modificată, să nu mai facă referire decât la „dreptul de a accepta succesiunea". Observăm în același timp că, la început, posibilitatea de a opta a succesibililor era definită drept o „facultate", pentru ca mai apoi să se vorbească despre un drept al acestora. Deși aparent lipsite de semnificație, toate aceste fluctuații reprezintă măsura exactă a evoluției concepției doctrinare și jurisprudențiale cu privire la dreptul de opțiune însuși, iar modificarea legislativă nu a fost decât o încercare de a răspunde controverselor manifestate în legătură cu natura juridică a termenului de opțiune succesorală și cu efectele scurgerii acestuia asupra succesibilului inactiv. Ne vom explica în cele ce urmează. "
DESCOPERĂ RECENZIILE CĂRȚII DREPTUL DE OPTIUNE SUCCESORALA VOL.2. STUDII TEORETICE SI PRACTICE PUBLICATE PE BOOKNATION: VEZI RECENZIILE