Baiatul cu pijamale in dungi

Aceasta este povestea unui băiețel german pe nume Bruno, al cărui tată a primit o slujbă foarte importantă, ceea ce înseamnă că toată familia trebuie să se mute departe de oraș, într-un loc ciudat, unde casa lor e singura locuință adevărată și unde în spatele unor garduri nesfârșite se află sute, poate mii de oameni îmbrăcați în pijamale în dungi.
Citește tot rezumatul cărții Baiatul cu pijamale in dungi... Bruno se străduiește să înțeleagă ce se întâmplă în jurul său. Cititorul bănuiește despre ce e vorba, dar bietul Bruno, nu. Pornește așadar să exploreze împrejurimile și zărește un punct, care devine o pată și o pată care devine un băiat. Scrisă într-un limbaj simplu, copilăresc, această carte este mult mai mult decât o poveste pentru copii. Cititorul se va teme de momentul în care Bruno își va pierde inocența copilăriei și va începe să întrezărească adevărul, dar poate că lucrurile vor evolua și mai rău și el nu va descoperi deloc adevărul. John Boyne este un scriitor irlandez, născut la Dublin în 1971. A scris nenumărate cărți și povestiri pentru copii.     Fragment din roman:       „Ziua de naștere a tatei se apropia, și cu toate că spusese că nu vrea tămbălău, mama organiză o petrecere pentru toți ofițerii de la Out-With, dar cel mai mare tămbălău fu cu pregătirile. De fiecare dată când se așeză pentru a întocmi noi planuri pentru petrecere, locotenentul Kotler se afla lângă ea ca să o ajute, astfel încât părea că cei doi întocmesc mai multe liste decât ar fi putut avea vreodată nevoie.     Bruno decise să întocmească și el o listă proprie. Însă o listă a motivelor pentru care nu-l plăcea pe locotenentul Kotler. Întâi, faptul că nu zâmbea niciodată și întotdeauna arată ca și cum încerca să găsească pe cineva căruia să-i înfrângă voința.     În rarele ocazii când vorbea cu Bruno, îi spunea „omulețule", ceea ce era extrem de neplăcut, deoarece, așa cum subliniase mama, încă nu terminase de crescut.      Ca să nu mai amintească faptul că se află în permanență în camera de zi împreună cu mama și făcea glume cu ea, iar mama râdea de glumele lui mai mult decât de ele ale tatei.     Odată, când Bruno privea lagărul de la fereastra dormitorului său, văzu un câine apropiindu-se de gard și începând să latre cu putere. Când locotenentul Kotler îl auzi, se îndreptă direct spre câine și-l împușcă.     Și mai era și aiureala aia cu Gretel care apărea de fiecare dată când era el prin preajmă.      Apoi Bruno nu uitase nici seara aceea cu Pavel, chelnerul care în realitate era doctor, și cât de furios fusese tânărul locotenent.     De asemenea, de câte ori tata era chemat la Berlin într-o călătorie mai lungă, locotenentul se învârtea pe lângă casă, ca și cum ar fi avut cine știe ce sarcină: era acolo când Bruno se ducea la culcare și tot acolo era dimineața, chiar înainte de a se trezi.      Mai existau și alte nenumărate motive pentru care Bruno nu-l plăcea pe locotenentul Kotler, dar acestea fură primele care-i veniră în minte." Citește mai puțin...