Si am spus da. O poveste de iubire

Și am spus da, continuarea cărții Mănâncă, roagă-te, iubește, care a făcut-o celebră pe Elizabeth Gilbert, a fost tradusă în numeroase limbi și a figurat pe listele de bestselleruri din SUA și multe alte țări.
Citește tot rezumatul cărții Si am spus da. O poveste de iubire...   Mănâncă, roagă-te, iubește… și mai departe? Elizabeth Gilbert s-a căsătorit cu iubitul ei brazilian, întâlnit în Bali. De fapt, Liz și Felipe, traumatizați amândoi de divorțurile prin care trecuseră, își juraseră să nu se mai căsătorească niciodată. Au fost obligați s-o facă – au fost practic condamnați la căsnicie de autoritățile americane de frontieră – doar pentru a putea rămâne împreună pe teritoriul Statelor Unite. La ceremonia de nuntă în cerc restrâns care s-a petrecut într-un orășel liniștit din New Jersey, Liz a spus da. A spus-o din toată inima. Dar pentru asta a trebuit să-și învingă, încetul cu încetul, enorma reticență față de căsătorie. Și a făcut-o în stilul ei: timp de aproape un an, călătorind cu Felipe prin Asia de sud-est, s-a documentat asupra căsătoriei. A încercat prin orice mijloace – lecturi, discuții cu tot felul de oameni, apel la experiența familiei – să se împace cu bătrâna instituție înainte de a-i trece încă o dată pragul. Iar pe drum a descoperit o seamă de fapte interesante despre căsnicie, pe care le împărtășește cititorilor cu hazul, inteligența și compasiunea ei caracteristice. Dincolo de aceste „inserții socio-istorice“, cum le numește autoarea, cartea lui Elizabeth Gilbert este o celebrare a iubirii, cu toate consecințele și complexitatea pe care dragostea adevărată, în lumea adevărată, le atrage după sine întotdeauna.   Mănâncă, roagă-te, iubește, bestseller New York Times • traduceri în 30 de limbi • 10 milioane de exemplare publicate în lume • film cu Julia Roberts și Javier Bardem un fenomen cultural american Fragment din cartea "Și am spus da. O poveste de iubire" de Elizabeth Gilbert: "Mi-a stat inima, aproape că i-am auzit bătăile oprindu-se. De cealaltă parte a micii încăperi, am auzit inima lui Felipe stând odată cu a mea, într-un perfect tandem al disperării. Retrospectiv, pare incredibil că am fost luată prin surprindere de fraza aceea. Pentru numele lui Dumnezeu, nu mai auzisem până atunci de căsătorii făcute pentru cartea verde? Poate că la fel de incredibil pare și faptul că – dat fiind caracterul urgent al circumstanțelor – sugestia de a ne căsători mi-a provocat neliniște, nu ușurare. La urma urmei, ni se oferise o variantă, nu-i așa? Și totuși, propunerea mă luase prin surprindere. Și mă duruse. Îmi scosesem atât de complet noțiunea de căsătorie din minte, încât fusesem șocată să aud această idee rostită cu voce tare. Mă simțeam tristă și lovită pe neașteptate, și împovărată, și izgonită dintr-un colț de importanță fundamentală pentru ființa mea, dar, mai presus de orice, mă simțeam captiva. Simțeam că eram amândoi captivi. Peștele care sare și pasărea care se scufunda fuseseră prinși în plasă. Iar naivitatea mea, nu pentru prima dată în viață, din păcate, mă lovise peste față ca o palmă udă: Cum de fusesem atât de ridicolă încdt să-mi închipui că aveam să reușim să ne trăim la nesfîrșit viețile după bunul nostru plac? Un timp, nimeni n-a mai spus nimic; până când responsabilul cu interogatoriile de la Securitatea Internă, privindu-ne fetele tăcute și mohorâte, ne-a întrebat: - Iertați-mă, oameni buni, dar care-i problema? Felipe își scoase ochelarii și se frecă la ochi – semn, știam eu dintr-o lungă experiență, de epuizare totală. Oftă, apoi spuse: - Of, Tom, Tom, Tom..." Citește mai puțin...