Turnul

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Suntem în Anglia unui veac de mult apus, pe când legăturile dintre muritori și divinitate se măsoară în grandoarea lăcașurilor de cult. Prelatul Jocelin e chinuit de viziunea obsedantă a unui uriaș turn de catedrala care să-i aducă slava lui Dumnezeu și să spele păcatele muritorilor.
Citește tot rezumatul cărții Turnul... Bărbatul este însă slab în fața ispitelor cărnii – e ispitit de gândul unei aventuri cu o femeie măritată – și orb în fața realității: turnul lui se sprijină pe o fundație fragilă și aruncă asupra pământului o umbră mai întunecată decât umbra morții.   Un roman complex și tulburător despre sacrificiu, trădare, iubire și moarte. - The New York Review of Books   Romanele lui Golding nu sunt numai parabole morale sobre și mituri întunecate despre forțele distrugătoare și perfide ale răului, ci și istorii aventuroase, pline de farmec, ce pot fi citite ca atare, debordând de plăcerea de a povesti, de inventivitate și suspans. - Comitetul Nobel Fragment din romanul "Turnul" de William Golding: "- Acum, am să-ți spun ceea ce nimeni altcineva nu știe. Lumea poate să creadă că-s nebun; dar ce importanță are asta? Într-o bună zi o să afle și ei, dar tu ai să auzi acum, că de la bărbat la bărbat, chiar aici pe ciotul ăsta de turn, chiar aici sus unde nu ne aude nimeni. Fiule, construcția este o întruchipare a celei mai înalte rugăciuni dintre toate: Dumnezeu mi-a dezvăluit-o într-o viziune, mie, servitorului Său umil. El m-a ales pe mine. Te alege pe tine să împlinești reprezentarea cu sticla, și fier, și piatră, căci odraslele oamenilor au nevoie de ceva la care să privească. Crezi că poți scăpa? Nu te găsești în plasa mea - o, da, Roger, înțeleg o serie întreagă de lucruri, cum ești tras, răsucit, chinuit -, dar plasa nu este a mea. Este a Lui. Nici tu, nici eu nu ne putem feri de această lucrare. Și mai e ceva. Am început să pricep cum nu putem noi înțelege această lucrare, căci fiecare nou pas scoate la iveală altă față, un țel nou. Este fără sens, gândești tu. Ne sperie și e absurd. Dar te întreb atunci - când le-a cerut Dumnezeu aleșilor săi să fie înțelepți? Oamenii așa zic, nu?, că asta e Nebunia lui Jocelin. - Așa am auzit și eu. - Plasa nu este a mea și nebunia nu este a mea. Este Nebunia lui Dumnezeu. Chiar și în vremurile de demult, El nu le cerea oamenilor să facă lucru cu judecată. Acelea sunt lucruri pe care oamenii le pot face și singuri. Pot să cumpere și să vândă, să tămăduiască și să guverneze. Dar, la un moment dat, dintr-un loc în adânc urcă porunca să se facă ceea ce nu are sens în nici un fel - să construiești o corabie pe pământ uscat; să te așezi între mormane de bălegar; să te cununi cu o târfă; să pui pruncul pe altarul sacrificiului. Și dacă oamenii au credință, apare un lucru nou. Tăcu o vreme scurtă, în ploaia șfichiuitoare, fără să-și ia ochii de la spinarea lui Roger. Vocea mea ntreagă a rostit acele vorbe, gândi. Nu. Nu vocea mea. Vocea nimicitoarei Voințe, stăpâna mea. - Roger? - Ce-i? - Ai să-l construiești până-n vârf. Tu gândești că acelea sunt mâinile tale, dar nu sunt. Gândești că mintea ta este cea care trudește, chinuită de pricina asta, și acum stă cuminte și mândră în ascuns că a găsit soluția. Dar nu e ea. Așa cum nici mintea mea nu e cea care rostește cuvintele ce folosesc vocea mea pentru a fi rostite. Și iar rămaseră tăcuți; și el simți prezența celui de-al treilea împreună cu ei, îngerul care stătea în frig și ploaie, încălzindu-i lui spatele."   Citește mai puțin...