"În continuarea reflecțiilor asupra zbuciumatei noastre istorii din Moștenirea regatului dacilor și efortul de punere a ei pe catafalc, d. Gavril Cornuțiu își extinde cugetările asupra spiritualității universale, cu observații absolut deschizătoare de perspective.
E surprinzător cât de profunde pot fi unele fraze ale adevărate nuclee de gândire, ce sintetizează posibile tomuri de sine stătătoare. într-o vreme, când faptul divers tinde să cucerească atenția generală, autorul ne îndeamnă să medităm asupra esențelor și să sugerăm în loc de a descrie." - I. Oprișan Fragment din volumul "Sevele culturii" de Gavril Cornuțiu: “142. Ținta istoriei este viitorul. Dacă rădăcina istoriei este trecutul, fructul său este viitorul. 143. Ca să fii fericit în viață trebuie să aplici un principu simplu, să te bucuri de ceea ce ai și să nu suferi pentru ceea ce nu ai. Pentru aceasta trebuie întâi să să te bucuri de nimicurile pe care le ai, să înveți să le iubești. Să înțelegi că toate cele pe care nu le ai sunt și ele niște nimicuri, care, însă, nu sunt ale tale. 144. Societățile, grupurile și familiile, într-un cuvânt Noitățile cooperante sunt cele care au dominat întotdeauna lumea. Noitățile intraconcurente, cele în care relațiile au fost de tip nu competitiv, ci care pe care, au fost întotdeauna cele învinse. Competitiv cooperant, înseamnă tolerant. Competitiv care pe care, înseamnă intolerant. 145. Așadar „Euripide, reluându-l pe Theognis, spune că ar trebui să-l plângem pe cel care se naște și care este hărăzit atâtor dureri și să-l însoțim cu cântece de bucurie pe cel care a murit și a încetat de a mai suferi" (Robert Flaceliere —Viața de toate zilele în Grecia secolului lui Peridcle - p.291). Așa precum trimiterea ca sol „a celui mai bun" la zei, prin sacrificare, la daci, se aseamănă cu sacrificarea Ifigeniei, tot așa banchetul dacilor la înmormântarea unui om se aseamănă cu îndemnul lui Euripide care reia în sec V I.C, idei mai vechi. Toate aparțin fondului indoeuropean. Astăzi se mai păstrează în folclorul românesc ideea sacrificării celui mai bun în legenda meșterului Manole. Ideea este autohtonă, prin filiație dacică și nu balcanică, așa cum în mod limitat consideră unii comparatiști.”