Rezumat Ultimii martori - Svetlana Aleksievici

Dintre toate scrierile Svetlanei Aleksievici, Ultimii martori este cea mai sfâșietoare. Căci ce poate fi mai cumplit decât copilăria în timp de război, mai tragic decât inocența supusă violenței și anihilării? Personajele acestei cărți, băieți și fete, aveau, în perioada celui de al Doilea Război Mondial – conflictul poate cel mai inuman din istorie –, între trei și doisprezece ani, dar rănile căpătate atunci le sângerează până în ziua de azi.
Citește tot rezumatul cărții Ultimii martori... Și totuși, în pofida suferințelor descrise, textul dobândește o extraordinară forță evocatoare pentru că reușește să reconstituie poezia inerentă vârstei copilăriei. Tulburător prin încărcătura sa de adevăr și rava­șitor sufletește, Ultimii martori ne schimbă perspectiva asupra istoriei, a războiului, a copilăriei și a vieții. Am căutat genul literar cel mai potrivit cu viziunea mea asupra lumii, care să reflecte modul în care urechea mea aude, iar ochii mei văd viața. [...] Am încercat mai multe și în final am ales unul în care vocile omenești vorbesc ele însele. [...] Eu nu înregistrez însă pur și simplu istoria seacă a evenimentelor și a faptelor, ci scriu o istorie a sentimentelor umane. - Svetlana Aleksievici Clasici contemporani Literă pune laolaltă scriitori contemporani laureați sau nominalizați ai unor prestigioase premii literare, care le prefigurează statutul de „clasici”. Ficțiunile cele mai noi, cele mai vândute, cele mai iubite din zilele noastre – cărți pe care abia aștepți să le citești. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Ultimii martori?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Ultimii martori și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Ultimii martori scrisă de Svetlana Aleksievici. Ultimii martori a apărut în anul 2017. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2017 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Ultimii martori este editura LITERA - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura LITERA aici. Cartea Ultimii martori face parte din categoria Literatura Universala. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 352 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Ultimii martori și, de asemenea, sperăm că autorul Svetlana Aleksievici, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

DESCOPERĂ RECENZIILE CĂRȚII ULTIMII MARTORI PUBLICATE PE BOOKNATION: VEZI RECENZIILE

0 secunde