Pachetul Armonia sentimentelor conține 4 romane de dragoste semnate de Lorena Lenn: • Legea iubirii (224 pagini) Darcy Parker este o tânără detectivă care obișnuiește să lucreze singură.
Asta până într-o zi când, la cererea șefului ei, în urma preluării unei misiuni riscante, este nevoită să îl accepte ca partener pe detectivul Bryan Rafferty, un bărbat foarte bun în domeniul lui, dar și cu o reputație de aventurier; aroganța și perfecționismul sunt alte atribute pe care Darcy le-a aflat despre el. Darcy nu este încântată de ideea de a-l avea tocmai pe el drept partener, mai ales că avusese mai demult un moment de slăbiciune în ceea ce îl privește, dar va descoperi rapid că Bryan poate avea și calități care o vor ajuta în dezvoltarea profesională. Darcy va încerca să mențină o relație strict profesională cu Bryan, dar rămâne de văzut dacă va reuși, mai ales că el nu pare dispus să mulțumească doar cu atât..... • Unirea destinelor (320 pagini) Jack, Noah și Logan: trei frați, trei cariere diferite, trei destine. Jessica, Nadya, Lindsay: trei prietene care spera să își împlinească visurile. Împrejurările vieții le aduc pe prietenele Jessicăi în San Diego, acolo unde îi vor întâlni pe cei trei frați, însă depinde de fiecare în parte dacă va renunța la orgoliu pentru dragoste... O poveste fascinantă despre prietenie, curaj, alegeri, consecințe, și, desigur, dragoste. • Dragoste neașteptată (240 pagini) Gabriella Price, o tânără visătoare, își dorește independența, atât financiară, cât și personală, astfel încât decide să plece de acasă și să își încerce șansa ca animatoare într-un club din Italia. Descoperă însă, brusc, faptul că visele pot fi atât de fragile, atunci când ajunge în mâinile unor traficanți de ființe umane. La un moment dat, atunci când crede că nu mai are nici o speranță, apare primul ei client, Tyler Fox, un bărbat cuceritor, care o neliniștește, readucându-i în același timp speranță, mai ales că nimic nu va mai fi la fel ca înainte. Ce decizie va lua oare Gabriella? Să dea o șansă unei posibile iubiri sau să se complacă într-o relație anterioară? • Povești de dragoste (256 pagini) Acest roman reunește mai multe povești de dragoste fără legătură între ele, având însă un element comun definitoriu: dragostea. Romanul reprezintă o încercare de scriere în proză scurtă, care surprinde iubirea în diverse ipostaze, sentiment care își lăsă amprenta în sufletele celor care pot să-l simtă cu adevărat. Cuprins: • Deasupra norilor • Destinația iubirii • Iubire mai presus de orice • Îngerul • Scriitorul • Puterea iubirii
