Cumpără cartea De profundis la cel mai mic preț:

19.95 lei Vezi cartea
14.70 lei Vezi cartea
21.00 lei Vezi cartea
17.85 lei Vezi cartea
23.85 lei Vezi cartea

Descrierea cărții De profundis de Oscar Wilde

Această carte e unică prin tonul ei seducător, plin de durere și de pasiune. Are o expresivitate încărcată de înțelesuri și o anume stringentă, ceea ce o face una dintre cele mai frumoase și complexe scrisori de dragoste trimise vreodată. Citește mai mult... - COLM TOIBIN, The Guardian Traducere și note de Luana Schidu    Fragment din volumul "De profundis" de Oscar Wilde:       "Cei săraci sunt mai înțelepți, mai generoși, mai buni, mai sensibili decât noi. În ochii lor închisoarea este o tragedie în viața unui om, o nenorocire, o întâmplare nefericită, ceva ce stârnește compasiune. Vorbesc despre cineva care este în închisoare ca despre cineva aflat pur și simplu „la necaz" . Este expresia pe care o folosesc întotdeauna, și are în ea înțelepciunea perfectă a Iubirii. La cei de rangul nostru e altfel. La noi închisoarea face din om un paria. Eu și cei ca mine nu avem aproape nici un drept la aer și soare. Prezența noastră știrbește plăcerile celorlalți. Nu suntem bine-veniți când reapărem. Revederea licăririlor lunii nu e pentru noi. Până și copiii ne sunt luați. Acele minunate legături cu omenirea sunt rupte. Ni se refuză singurul lucru care ne-ar putea vindeca și ajută, ar putea turna un balsam pe inima noastră rănită și ne-ar alina sufletul îndurerat...     Și la toate acestea s-a adăugat faptul mărunt, dur ca din cauza tăcerii și acțiunilor tale, din cauza a ceea ce ai făcut și ceea ce ai lăsat nefăcut, fiecare zi din lunga mea captivitate a devenit și mai greu de trăit. Ai schimbat prin comportamentul tău chiar și gustul pâinii și apei pe care le primesc. Ai făcut-o pe una amară, și pe cealaltă sălcie. Ai dublat tristețea pe care ar fi trebuit s-o împărtășești, durerea pe care ar fi trebuit să încerci s-o ușurezi ai transformat-o în suferință. Nu mă îndoiesc că nu ai vrut asta. Știu că n-ai vrut. A fost vorba doar despre „singurul defect cu adevărat fatal al caracterului tău, totala ta lipsă de imaginație".     Și, în cele din urmă, trebuie să te iert. Trebuie. Nu scriu această scrisoare spre a sădi amărăciunea în inima ta, ci spre a o smulge din a mea. De dragul meu, trebuie să te iert. Nu poți să ții întruna o viperă la sân ca să se hrănească cu sângele tău, nici să te scoli în fiecare noapte ca să semeni spini în grădina sufletului. Nu-mi va fi greu, dacă mă ajuți un pic. Ce mi-ai făcut pe vremuri ți-am iertat deja bucuros. Nu ți-a fost de nici un folos atunci. Numai cineva a cărui viață e fără de pată poate ierta păcatele. Dar acum, când sunt umilit și dezonorat, e altceva. Iertarea mea ar trebui să însemne foarte mult pentru tine acum. Într-o zi ai să-ți dai seama de asta. Dacă se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, curând sau niciodată, calea mea este limpede. Nu pot îngădui să treci prin viață purtând în suflet povara de a fi distrus un om ca mine. Acest gând te poate face indiferent până la cinism sau trist până aproape de morbid. Trebuie să iau povara asta de pe umerii tăi și s-o pun pe ai mei. Trebuie să-mi spun că nici tu, nici tatăl tău, multiplicați de o mie de ori, nu ați fi putut distruge un om ca mine, că m-am distrus singur și că nimeni, mare sau mic, nu poate fi distrus decât de propria-i mână. Sunt gata s-o fac. Mă străduiesc s-o fac, deși poate acum nu crezi. Dacă ți-am adus ție această crudă acuzație, gândește-te ce acuzații nemiloase îmi aduc mie însumi. Oricât de cumplit ar fi ceea ce mi-ai făcut, ceea ce mi-am făcut eu a fost mult mai cumplit.     Eram un om aflat într-o relație simbolică cu arta și cultura epocii mele. Am înțeles asta în chiar zorii maturității mele și mi-am silit apoi epoca să înțeleagă. Puțini oameni au un asemenea statut în timpul vieții și se bucură de atâta recunoaștere. Aceasta este de obicei stabilită, dacă e să fie vreodată, de istoric sau de critic, mult după ce atât omul, cât și epoca au trecut în neființă. În cazul meu a fost diferit. Am simțit-o eu însumi și i-am făcut și pe alții s-o simtă. Byron a fost o figură simbolică, dar relațiile lui erau cu pasiunea și epuizarea pasiunii epocii sale. Ale mele erau cu ceva mult mai nobil, mai durabil, mai vital, cu o întindere mai largă. Zeii mi-au dat aproape totul.” Citește mai puțin...