"Păstrând proporțiile și ajuns la vârsta lui Platon și Solon (80) și sperând – cu toate suferințele pe care le-am îndurat – la cea a lui Teofrast și Anacreon (85), cel atât de iubit de mine, mă întreb cu ochii obosiți de zăpadă colii de hârtie: pentru cine mai scriu? […] Pentru cine să mai scriu, așadar, la vârsta lui Anacreon cel iubit? În sufletul cui mai pot trezi ecouri? […] Scriu în minte cu imaginea sticlei cu un mesaj în ea, ceruită atât cât îngăduie zbuciumatele circumstanțe ale iminentei unui naufragiu sau ale naufragiului însuși, sticla aruncată hazardat în mare, ce poate – uneori – călători într-o veșnică ondulare și fără de țărm, sticla cântată de Alfred de Vigny…" - C.
D. Zeletin "La prima vedere, titlul acestui volum, Domnu-i domn și lerui ler, poate lăsa impresia unei cărți de colinde. Nu ar fi rău și nici de mirare... Însă nu e o carte de colinde, ci de proză, așa cum arată, detaliind, subtitlul. Și totuși... adie în pretutindenea ei vibrația unei stele din noaptea Crăciunului. O vibrație care – indiferent de specificul subiectului – într-o seară sfântă mi-a intrat miraculos în suflet, pentru totdeauna. Chiar și acum – și cu siguranță toată viața – sunt beneficiarul ei secret: continuă să-mi lumineze lăuntrul, în orice prilej al vieții, menținându-mi într-o tinerețe neatinsă de sporul anilor sau al inerentelor amărăciuni ori mâhniri, câte îi sunt omului date să le trăiască." - C. D. Zeletin