Lucian Ciuchita, realizator tv, scriitor, poet, pictor, prof.univ. Membru al Asociației Dramaturgilor de Film. Câteva dintre realizări: Visul 1990, film de debut; Moartea albă film documentar,1996; Filiera germană film polițist, 1999 (actor).
A fost areciat de Greenpeace în 1993, pentru documentarul: România, groapa de gunoi a Europei? Colaborează cu CNN și BBC, în perioada 1992-99. Cărți publicate: Dispariția, roman 2005; Oameni și Țărmuri, volum de poezii 1996; Căutătorul de Zimbrii, volum de poezii 1999; Florile Binelui, volum de poezii 2012, Scurta Analiză a Terorismului Contemporan (coautor) 2006; Prețul și Decizia în Afaceri 1998, Manual practic de Statistică 1999, Insula Purgatoriului, roman, 2014. A colaborat cu diferite televiziuni, unde a realizat numeroase reportaje și documentare. 250 de kilometri și un secol de amintiri este o cronică de familie care se întinde pe 100 de ani. Un roman deosebit care vede lumina tiparului chiar în "Anul Centenarului", o minunată poveste despre incredibilele aventuri ale unei familii de români. Fragment din romanul "250 de kilometri și un secol de amintiri" de Lucian Ciuchita: "Trenul plecase din Gara de Nord doar cu șase sute de secunde întârziere, mult mai puțin, în valori comparative, relative și false, dacă luai ca etalon minutele, adică fix, dar fix doar zece. Zece minute? Un fleac ce nu mai deranja, de multă vreme, pe nimeni vreun pic. Trenul fusese ticsit, înghițind în vagoanele sale cam tot atâția pasageri câți locuitori avea o comună mai răsărită. Rămăseseră pe peronul gării, „pardosit” din belșug cu tot soiul de ambalaje, destui gura cască, atât dintre cei care îi conduseseră pe călători la vagoane, cu ochii în lacrimi de parcă garnitura îi cără direct către Auschwitz, cu privirea pierdută în zare, în direcția trenului care dispăruse deja din raza lor vizuală, cât și dintr-o mulțime de „peroniști”, care așteptau liniștiți alte trenuri în care să se îmbarce spre a ajunge în locuri diverse, majoritatea în interes personal, câțiva în interes de serviciu și foarte puțini „de plăcere” – câtă plăcere poți avea să mergi într-un tren. Tabloul era completat de: cerșetori, hoți de bagaje și din buzunare; câini vagabonzi; tarabe cu diverse produse autohtone, „artizanale”, mărfuri cu iz oriental, pe riscul celor care aveau curajul să le-ncerce; bețivi, înveliți cu ziare, dormind fără vise pe bănci și vânzători de „cuverturi de bețivi” sau de ambalaje fără pretenții, adică de ziare mustind de știri de „senzație”, pline de atâtea minciuni sfruntate încât aproape că îți venea să le crezi. O lume foarte pestriță și gălăgioasă, un adevărat Babilon din care doar polițiștii de gară lipseau. Era trenul, ce abia ce plecase, cel ce unea Bucureștiul de Dolj, nu cea mai veche dintre linii, dar la fel de prăfuită ca prima dintre toate din România. Prima linie ferată a fost cea către Giurgiu."