Habarnam pe luna

Așa cum v-am anunțat, seria aventurilor lui Habarnam și ale prietenilor săi nu s-a încheiat. Nici n-avea cum. Prichindeii, după cum știți, sunt dornici să călătorească, sunt foarte curioși și, mai presus de toate, plini de neastâmpăr.
Citește tot rezumatul cărții Habarnam pe luna... De data asta ei vor să pornească spre Lună. Ideea călătoriei i-a venit lui Știetot și, ca s-o ducă la îndeplinire, a construit o navă cosmică, cu care să zboare doar prichindeii cei mai disciplinați, adică bineînțeles nu Habarnam și Gogoașă. Dar ce să vezi? Lucrurile au luat o altă întorsătură: tocmai ei doi ajung primii pe Lună, unde au parte de peripeții de tot soiul cu „prichindeii lunatici", niște prichindei cu altfel de apucături și altfel de preocupări decât cei pământeni. Sfatul nostru este să nu lăsați cartea din mână până ce nu veți afla cum i-a salvat Știetot, împreună cu Cercelușă și cu Scrumbiuță, pe cei doi aventurieri și cum s-au întors cu toții pe Pământ. Fragment din cartea "Habarnam pe lună", de Nikolai Nosov "Știind că Gogoașa s-a chinuit toată noaptea căutând ieșirea din rachetă, Habarnam hotărî să-l lase să se odihnească, iar el se duse în cabină astronomică să se uite cât s-a apropiat nava cosmică de Lună. Prin hublouri, la fel ca înainte, se vedeau cerul negru cu stelele, discul puternic strălucitor al Soarelui și Luna argintie. Soarele avea aceeași dimensiune care se vede în mod obișnuit de pe Pământ, în schimb Luna se făcuse de două ori mai mare. Lui Habarnam i se păru că vede pe suprafața Lunii detalii pe care înainte nu le observase, dar, pentru că nu se uitase niciodată cu atenție la Lună, nu putea fi sigur că vede aceste detalii pentru că e mai aproape de Lună sau pentru că acum se uita la ea mai atent. Deși racheta gonea prin spațiu cu o viteză amețitoare, cu doisprezece kilometri pe secundă, lui Habarnam i se părea că stă pe loc și că nu se apropie de Lună nici măcar cu o jumătate de deget. Acest lucru se explică prin faptul că distanța de la Pământ la Lună e foarte mare în jur de patru sute de mii de kilometri, iar la distanță această uriașă viteză de doisprezece kilometri pe secundă nu e atât de mare, încât să poată fi observată cu ochiul liber, mai ales când ești într-o rachetă. Trecură două sau trei ore, iar Habarnam se tot uita la Lună și nu se putea desprinde de ea. Luna îl atrăgea pur și simplu. În cele din urmă Habarnam simți o senzație chinuitoare în stomac și abia atunci își dădu seama că e ora prânzului. Coborî degrabă în compartimentul pentru alimente și văzu că Gogoașa e treaz și mestecă ceva cu multă poftă." Citește mai puțin...