O nouă întîlnire cu condorul Isidor și prietenii săi Cu ilustrații de Radu Răileanu Romanul, care continuă O vară cu Isidor, spune povestea condorului Isidor după ce a fost eliberat în Sinaia de prietena lui, Serena.
Ce faci cînd ești liber, dar ai rămas singur-singurel într-un loc necunoscut, abia ai învățat să zbori, ești mai degrabă domestic decît sălbatic, și mai vine și gerul? În iarnă nesfîrșită care-i stă în față, Isidor trece prin multe aventuri și învață cîteva lucruri esențiale pentru supraviețuire – cum ar fi că te poți descurca binișor în viață dacă știi să citești sau că prietenii sînt importanți. Alături de un corb generos, o bufniță înțeleaptă și-un căteloi mare și blînd, Isidor trece iarna cea grea și pune la cale o evadare spectaculoasă a păsărilor rămase captive la Zoo. După o iarnă cît șapte ani, urmează șapte zile de vară fericite și lungi cît o viață. Mi-e dor de Serenă, prietena mea, și totul pe lume rimează cu ea! Ce-ncepe cu S și se-ncheie cu A?