Un bolșevism întors pe dos, tipic, de altfel, postdecembrismului, a făcut ca perioada Ceaușescu din Istoria României să fie simplificată în chip primitiv pînă la imaginea unor ani de întuneric friguros, în care se mișcau doar umbrele torționarilor cruzi și ale activiștilor analfabeți.
Citește tot rezumatul cărții Intalniri cu Nicolae Ceausescu... Perioada Ceaușescu e însă un fragment de istorie. Altfel spus un fragment de viață. Și, ca orice fragment de viață, perioada Ceaușescu se definește prin complexitate. O complexitate greu, dacă nu chiar imposibil de redus la antiteză Bun-Râu, Alb-Negru. O apropiere minim științifică de acest fragment de Istorie descoperă nuanțe infinite acolo unde bolșevismul întors pe dos vrea să ne convingă c-a fost totuI doar neted. Perioada Ceaușescu a fost complexă mai întîi prin deosebirile însemnate dintre diferitele etape. Una e etapa de început a regimului, zisă de mine drept Primăvară de la București, mai profundă în transformări liberale decît Primăvara de la Praga, și alta, etapa ultimilor ani, marcată de dogmatism, autocrație înăbușitoare și blocarea mecanismelor într-o birocrație de rutină adormitoare. Etapa de început, durînd din 1965 pînă în 1971, se deosebește în ansamblul perioadei Ceaușescu și - dacă nu mai ales - prin promovarea în funcții a unei noi generații de activiști. Sînt toți oameni cu carte, unii umblați prin Occident, deosebiți de vechii activiști, trecuți de Nicolae Ceaușescu pe linie moartă, prin naționalismul românesc opus internaționalismului sovietic. Tineri, ambițioși, formați la Școala pragmatismului, acești activiști pun realitățile înaintea dogmei Păstrîndu-se totuși în interiorul comunismului, pe care nu și-I imaginează altfel decît etern, ei militează pentru un comunism adaptat lumii moderne, pe de o parte național, independent față de Moscova, pe de alta, dispus la reforme în direcția democrației și a respectării drepturilor omului. Între acești activiști, la Ioc de frunte se situează și Ion Traian Ștefănescu. - lon Cristoiu   Citește mai puțin...