Bestseller New York Times- numărul 1 timp de un an
Bestseller al Asociației Librărilor Americani
5 milioane de exemplare vândute
La 30 de ani, Elizabeth Gilbert are tot ce-și poate dori o femeie ambițioasă.
Și totuși e asaltată de îndoieli, suferă de panică și insatisfacții. Urmează divorțul, prăbușirea în depresie, o relație catastrofală... Așa că Liz abandonează totul și pleacă în lume de una singură. În Italia, gustală dolce vitași deliciile ei culinare, punând pe ea "cele mai fericite 12 kilograme din toată viața". În India, află într-un ashram, prin asceză(trezire la 4 dimineața, meditație și frecat de podele), ce este căutarea spirituală. În Indonezia, încearcă să-și reconcilieze trupul cu sufletul, să descopere echilibrul care se cheamă fericire- și își găsește marea dragoste. Uneori, fericirea se află la capătul lumii. Călătorești ca să ajungi la tine însăți. Ca să te descoperi.
Devenită rapid beștesellerNew York Timessi besteseller al Asociației Librărilor Americani, această carte apărută în 2006 este perfect rezumată de însuși subtitlul său:One Woman's Search for Everything through Italy, India and Indonezia(O femeie caută lucrurile cu adevărat importante în Italia, India și Indonezia).Mănâncă, roagă-te, iubeștestă la baza unui film având-o ca protagonistă pe Julia Roberts(producător Brad Pitt, regizor Ryan Murphy), care urmează să fie lansat anul acesta.
ELIZABETH GILBERT (n. 1969) locuiește în prezent, alternativ, la Philadelphia și în Brazilia. A devenit celebra odată cu publicarea volumului autobiografic Mănâncă, roagă-te, iubește (2006), bestseller international (ecranizat în 2010, cu Julia Roberts și Javier Bardem în rolurile principale) care a apărut în traducere românească la Humanitas în 2008 și a ajuns la vânzări record de 30 000 de exemplare în mai puțin de un an. Volumul de povestiri Pelerinii (1997; Premiul Pushcart și nominalizare pentru Pen/Hemingway Award în 1998) reprezintă debutul ei literar. Au urmat romanul Stern Men (2000; în curs de apariție la Editura Humanitas), volumul non-fiction Ultimul bărbat american (2002; Humanitas, 2009), finalist în competiția pentru două premii importante - Național Book Award și National Book Critics Award, și Committed (2010; în curs de apariție la Editura Humanitas). Elizabeth Gilbert este colaboratoare a ediției americane a revistei GQ, articolele ei primind două nominalizări pentru Național Magazine Award. Un articol din 1997 semnat de ea, „The Muse of the Coyote Ugly Saloon“, în care scrie despre experiența sa ca angajată a unui bar, a fost punctul de pornire pentru filmul Coyote Ugly. În 2008, Time Magazine a inclus-o în topul celor mai influenți 100 de oameni din lume
Fragment din cartea "Mănâncă, roagă-te, iubește" de Elizabeth Gilbert:
"E cel mai frumos lucru din lume pe care ți-1 poate spune dragostea vieții tale, atunci când nu-ți spune “ÎNTOARCE-TE! NU MĂ PĂRĂSI! AM SĂ MĂ SCHIMB!” Stau și mă uit timp îndelungat, tristă și tăcută, la ecranul calculatorului. Știu că așa e cel mai bine. Aleg să fiu fericită și să renunț la durere, știu că așa e. Fac loc viitorului necunoscut, care o să vină și o să-mi umple viața cu surprize minunate. Știu, știu toate astea. Și totuși... L-am pierdut pe David. Îmi îngrop fața în mâini, tăcută și tristă, și stau așa foarte mult timp. Într-un final, îmi ridic privirea realizez ca una dintre albanezele care lucrează la internet cafe s-a oprit din șters podeaua, s-a rezemat de perete și mă privește. Un moment, ne uităm obosite una la cealaltă. Dau tristă din cap către ea și spun tare: “De rahat.” Mă aprobă în tăcere. Nu înțelege ce spun, dar sunt sigură că, în felul ei, mă înțelege perfect. Îmi sună mobilul. E Giovanni. Pare nedumerit. Spune că mă așteaptă de peste o oră o în Piazza Fiume, unde ne întâlnim în fiecare joi seara pentru exercițiile de conversație. E uimit, pentru că de obicei el e cel care întârzie sau uită să mai vină la întâlniri, dar în seara asta a ajuns la timp și e sigur că aveam întâlnire. Uitasem. Îi spun unde sunt. Îmi răspunde că vine să mă ia cu mașina. N-am chef să văd pe nimeni, dar mi-e greu să-i explic la telefonino, date fiind abilitațile noastre lingvistice limitate. Îl aștept afară, în frig. Câteva minute mai târziu, mașinuța lui roșie oprește în fața mea. Mă întreabă în italiană care-i treabă. Deschid gura răspund și mă bufnește plânsul. Adică încep să plâng în ultimul hal. Plâng teribil, cu sughițuri – prietena mea Sally numește un astfel de plâns “doza dubla”: când inhalezi cu disperare de două ori pentru fiecare suspin. Nu mă așteptam să izbucnesc așa, m-a luat total prin surprindere. Bietul Giovanni! Mă întreabă într-o engleză ezitantă dacă e el de vină. Sunt cumva supărată pe el? M-a jignit în vreun fel? Nu sunt în stare răspund, dau doar din cap și continui să bocesc. Îmi e îngrozitor de rușine și-mi pare groaznic de rău pentru dragul de Giovanni, care e prizonier în propria mașină, împreună cu o babă plângăcioasă făcută a pezzi – bucăți."