Înțelepciunea psihopaților. Din experiența de viață a sfinților, spionilor și criminalilor în serie
Optimismul extrem este o marcă distinctivă a psihopaților, ei fiind mereu în stare să întoarcă până și cea mai păcătoasă situație în favoarea lor.
Mânat de curiozitate, Dutton începe un periplu amplu și epuizant între cele mai cunoscute laboratoare psihologice, închisori de maximă securitate, tribunale și birourile luxoase ale diferitelor categorii de lideri. El încearcă, pe diferite cai, să pătrundă în mintea acelor oameni care și-au făcut din crimă un mod de viață, de la cei mai duri soldați din teatrele de luptă din Irak și Afganistan, până la cei mai periculoși criminali din cel mai bine păzit spital de psihiatrie din regatul britanic. La urma urmelor, sugerează psihologul, diferența între aceste categorii, și multe altele – chirurgi, manageri, violatori, brokeri, escroci de anvergură, politicieni, preoți carismatici – este de grad, nu de esență. De-a lungul analizelor sale, Dutton subliniază ideea că megalomania, caracteristică psihopaților, se înrudește îndeaproape cu setul de trăsături atât de recompensate și prețuite în societatea capitalistă a zilelor noastre. El face apel la un studiu amplu, din 2005, care compară profilele liderilor din zona afacerilor cu acelea ale unor criminali internați sub paza strictă. Rezultatul este uimitor: se pare că trăsăturile psihopatice – precum farmecul superficial, egocentrismul, independența exacerbată și atenția extrem de concentrată – se regăsesc mult mai frecvent în sălile luxoase de ședințe decât în celulele cu grații în care sunt ținuți criminalii. Diferența – căci o diferență trebuie să existe, nu-i așa? – rezidă în context, în mediul în care au fost încurajate să se dezvolte aceste abilitați: social sau antisocial. Evident, pe măsură ce parcurgi cartea lui Dutton, ajungi să te întrebi dacă nu cumva ar fi mai bine (și mai ieftin!) că, pe viitor, multinaționalele să își organizeze recrutările de personal în preajma închisorilor, nu prin universități. În aceeași ordine de idei, e greu de spus care perspectiva pare mai „incurajatoare”: scena în care Dutton ține în palme creierul unui criminal în serie și constată că nu există nicio diferența notabilă între acesta și creierul meu sau al tău, sau studiul care ajunge la concluzia că, în ultimii 30 de ani, abilitatea tinerilor de a empatiza cu semenii s-a redus cu mai bine de 40%... Aceasta nu este, în mod necesar, o concluzie pesimistă. În condițiile în care apostolul Pavel însuși, ba chiar și marii maeștrii budiști, au certe trăsături psihopatice, înseamnă că fiecare dintre noi mai are o șansă!
Fragment din cartea "Înțelepciunea psihopaților" de Kevin Dutton:
"Să luăm în considerare, de exemplu, următoarea analogie a unui personaj pe care îl vom cunoaște ulterior.
Un psihopat.
Trebuie să adaug că el se află între pereții unei foste clădiri monastice, izolate, transformate într-o instituție de maximă siguranță, care adăpostește persoane cu tulburări de personalitate.
O mașină sport de cea mai bună calitate nu este neapărat un lucru bun sau rău în sine; totul depinde de cine se află în spatele volanului. Poate fi un șofer experimentat care își transporta soția la spital în timp util, pentru a naște în condiții optime sau, într-un univers paralel, poate fi un puști de 18 ani care se aruncă în gol împreună cu iubita lui.
„În esență, este vorba doar despre îndemânare. Foarte simplu, competența șoferului..." Avea dreptate. Poate principala caracteristică a psihopaților, acea abilitate extraordinară care diferențiază personalitatea psihopatică de cea a reprezentanților „normali" ai populației, este aceea că psihopatii nu dau nici doi bani pe părerea celorlalți despre ei. Pur și simplu nu le păsă de modul în care societatea, în ansamblul ei, le percepe acțiunile. Și toate acestea, într-o lume în care imaginea, marca și reputația sunt cu adevărat sacrosante, față de vremurile de odinioară. Care mai sunt cifrele actuale: 500 de milioane pe Facebook? 200 de milioane de videoclipuri pe YouTube? O cameră de televiziune cu circuit închis la fiecare 20 de oameni, în Marea Britanie? Toate constituie, fără îndoială, principalul motiv pentru care aceștia se confruntă cu atâtea probleme.
Dar și motivul pentru care îi considerăm atât de fermecători.
Mai există Însă și predispoziția lor pentru eroism, duritate mentală și alte calități admirabile, precum curajul, integritatea și virtutea. Au abilitatea de a se avânta în clădirile în flăcări pentru a salva viețile celor dinăuntru sau de a împinge grăsuni de pe pod, pentru a opri vagoanele de tren.
Psihopatia este ca o mașină sport de cea mai bună calitate, ca o sabie cu două tăișuri care, inevitabil, taie cu ambele laturi.
În capitolele ce urmează, voi face cronologia detaliată, din perspectiva științifică, sociologică și filozofică, a poveștii săbiei cu două tăișuri, și voi contura profilul psihologic al indivizilor care o mânuiesc. Vom începe prin a observa cu exactitate cine este cu adevărat psihopatul (dacă nu e monstrul pe care ni-l imaginam îndeobște). Vom călători în zonele interne și externe ale metropolei psihopatice, trecând prin ghetouri extrem de violente, dar și prin suburbii mai prietenoase.
Pe orice scară sau spectru, la ambele capete avem reprezentanți faimoși. La unul dintre ele se află cei de teapa lui Sutcliffe, Lecter și Bundy - Spintecătorii, Cuțitarii și Strangulatorii, iar la celălalt, avem antipsihopatii: lideri spirituali precum călugării budiști tibetani care, în urma anilor de meditație în mănăstirile din Himalaya, simt numai compasiune. De fapt, ultimele cercetări din domeniul neuroștiinței cognitive sugerează că acest spectru ar putea fi circular... că de-a lungul liniei neurale dintre rațiune și nebunie, psihopatii și antipsihopatii stau foarte aproape unii de ceilalți."
DESCOPERĂ RECENZIILE CĂRȚII INTELEPCIUNEA PSIHOPATILOR PUBLICATE PE BOOKNATION: VEZI RECENZIILE