Rezumat Baltagul - Mihail Sadoveanu

Stăpâne, stăpâne , mai cheamă ș-un câne...   Cu Baltagul, Mihail Sadoveanu se așează mai puțin în inima literaturii românești, unde l-au așezat cele peste 50 de volume, că tot atîtea aspecte ale lumii căreia el, povestitorul, i-a dat viață, cât în inima propriei sale literaturi.
Citește tot rezumatul cărții Baltagul... Baltagul se menține în zona aceea superioară de mister și de poezie, începută cu Hanu Ancuței și continuată în bună parte de Zodia Cancerului. Baltagul, constituie, sub raportul invenției, reconstituirea acelei crime păstorești despre care vorbește balada Mioriței, și meritul lui stă mai puțin în fabulația, ingenioasă, desigur, a acestor întâmplări, cât în rezonanța lor în mijlocul naturii singuratice și în măiestria cu care-și poartă de-a lungul drumurilor din munte eroina, aprigă, voluntară, dar și iluminată, pe Vitoria,văduva ortomanului pastor Nechifor Lipan. Drama omenească, povestea din Baltagul poartă totuși un pronunțat accent de mare baladă, romanțată, de mister cosmic, aici rezolvîndu-se epic, după cum în Hanu Ancuței se rezolvă feeric. A fi păstrat acestei povestiri, germinată în glastra de cleștar a Mioriței, toată puritatea de timbru a baladei și tot conturul ei astral — iată în ce stă întâiul dintre merite și cel mai prețios al Baltagului.  Munteanului i-i dat să-și câștige pâinea cea de toate zilele cu toporul, ori cu câtă. ...Cei mai vrednici întemeiază stani în munte. Acolo stau cu Dumnezeu și cu singurătățile, până ce se împuținează ziua. Cartea prezintă și ilustrații. Fragment: "Cum a făcut nevasta lui Lipan calea întoarsă, vremea s-a zbârlit. S-a răsucit vântul și a prins a bate de cătră miezul-nopții. Dezghețurile au stat. Lumina a slăbit în dosul pâclelor. Cu această suflare rece în spate și pe sub fugă aceasta de nouri subțiri, cei doi călători au umblat în tăcere ca printr-o țară nouă. Abia o văzuseră în ajun și acuma n-o mai cunoșteau. Caii bocăneau cu potcoavele lui moș Pricop prin gloduri înghețate și grunzuri. Drumurile și potecile erau pustii. Ferestrele crâșmelor degeaba arătau covrigei uscați în gâturi de sticlă cu băuturi colorate. Aveau un aer de părăsire și dezolare. Asta însă pentru puțină vreme, căci biruința deplină a soarelui nu putea să întârzie. Toate stăteau ca-ntr-o așteptare. Când vor porni iar la vale puhoaiele, trebuiau să ducă o veste nouă. Așa dezlega Vitoria înțelesul acestor înfățișări schimbate. La marginea celei din urmă Dorne, cum intrau, era crâșmă după rânduială. Au descălecat s-au lăsat caii unul lângă altul, fără să-i lege, fără să le deie grăunte. S-a ridicat de după gratiile tejghelei o femeie, care se silea să oprească, cu palma, căscături somnoroase. Vitoria a poftit o garafă de vin s-a cerut și al treilea pahar. Crâșmărița a așezat la rând și al treilea pahar. Au vorbit puține lucruri despre vreme, despre nutretul vitelor. Deși somnoroasă, fiind femeie și crâșmăriță pe deasupra, gazda n-a lipsit să-și puie întrebările cunoscute." Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Baltagul?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Baltagul și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Baltagul scrisă de Mihail Sadoveanu. Baltagul a apărut în anul 2016. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2016 (click ca să vezi lista cărților). Un aspect interesant despre cartea Baltagul este că se află în Top 100 cele mai populare cărți din România, fiind mai exact pe poziția 21 în preferințele cititorilor români. Editura la care s-a publicat cartea Baltagul este editura MIHAIL SADOVEANU - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura MIHAIL SADOVEANU aici. Cartea Baltagul face parte din categoria Literatura Romana. Este o carte rezonabil de groasă - are 210 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Baltagul și, de asemenea, sperăm că autorul Mihail Sadoveanu, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

DESCOPERĂ RECENZIILE CĂRȚII BALTAGUL PUBLICATE PE BOOKNATION: VEZI RECENZIILE

0 secunde