Dreptul de opțiune succesorală se constituie ca un element de referință al transmisiunii patrimoniale morțis causa. De exercitarea sa depinde cine va deveni moștenitor al defunctului, cum se va împărți averea succesorală, partea care va reveni fiecărui moștenitor ș.a.m.d.
Importanța sa a fost major recunoscută de noul Cod civil, care a dat o nouă dimensiune instituției opțiunii succesorale, pe care a reglementat-o substanțial diferit față de vechea legislație. Volumul de față reprezintă o introducere în studiul dreptului de opțiune succesorală și al transmisiunii moștenirii. Acesta tratează la nivel de prezentare generală variantele pe care succesibilul le are atunci când, după principiul nemo invitus heres, își exprimă opțiunea cu privire la moștenirea autorului său. Expunerea este dinamică, iar abordarea subiectelor face permanent joncțiunea între teorie și practică. Analizând materia titularilor dreptului de opțiune succesorală, autoarea face o incursiune interesantă în zona condițiilor generale ale moștenirii, pe care le tratează în funcție de instituția analizată – dreptul de opțiune succesorală. Un capitol distinct se referă la actul juridic de opțiune și la întocmirea acestuia, reprezentând un instrument deosebit de util practicii. Ne aflăm în fața unei veritabile „lecturi juridice”, pe care o recomandăm tuturor celor care, în aprofundarea profesiei lor, doresc să găsească soluții conforme noii legislații în materie succesorală. Analiza dreptului de opțiune succesorală va continua cu următoarele volume: - Volumul II, care va trata problematica legată de termenul de opțiune succesorală, de renunțarea la moștenire și de retransmiterea dreptului de opțiune succesorală; - Volumul III, care va trata problematica acceptării succesiunii și pe cea a transmisiunii moștenirii.
DESCOPERĂ RECENZIILE CĂRȚII DREPTUL DE OPTIUNE SUCCESORALA VOL.1. STUDII TEORETICE SI PRACTICE - DANIELA NEGRILA PUBLICATE PE BOOKNATION: VEZI RECENZIILE