“Romanul Arei septilici, suprarealist existențial de inimă albastră, cu filiații în Gelu Naum, Urmuz și Eugen Ionescu, urmează o linie melodică ingenios orchestrată din instantanee prozopoematice care dau seama de tristețea cea de toate zilele, a autoarei, personajelor și cititorului, disimulată în giumbușlucuri metaforice, gînduri versificate, imagini surpate-n iluzii lingvistice…” (Radu Aldulescu) “Ara septilici se arată încă din Ficțiuni foarte sigură pe sine, deja posesoare a fineței stilistice care o caracterizează și astăzi și deja manipulatoare dextera a mai multor formule textuale, în funcție de efectele urmărite.
[...] Dublul, un roman a confirmat din plin: e una dintre cărțile de vîrf ale «noului nou val» al prozei românești recente, a anilor ’90-2000. [...] în simpatic-suprarealistele 100 de zile pînă la 1000 de ani predomină nu veselia, ci tristețea, într-o combinație cu o uimitoare rețetă, indecelabilă: fără să poți proba, fără să poți demonstra, simți că fluxul verbal disimulează imperfect stări din categoria celor depresive, ca în subtext vibrează trăiri patetice și interogații esențiale. [...] Rămîne un sentiment intens de tensiune existențială. Ne este oferită o confesiune contorsionată, răsturnată în umor aproape negru. Mărturisitoarea s-a ascuns, s-a efășat în spatele divagațiilor al căror sens nu e să lămurească lucrurile, ci să le dizolve în frazări reflexive. Să ne reamintim: «Gîndul e mai important decît cel care-l gîndește»…” ( Ion Bogdan Lefter) “Citesc cu mare greutate texte contemporane. Înghit tot mai anevoie povestea, așa cum a ajuns ea să ni se fâlfâie azi peste tot. Mi-e cam greață de cuvinte și nu dau doi bani pe Timp. De aceea, mă bucur s-o știu pe Ducesă Ară de Septilici, care mi-a cântat bucățele din Cântecele ei de Leagăn, adunate în cartea de față. Plecăm de la ea în zori, cu o poftă de moarte deloc neglijabilă, care mă făcea vioaie și mirosea a ploaie. De ce să ți se-ndoaie? Într-o pauză publicitară eternă, să mângâiem pisica Maldoror, indirect. Să nu fim pe fază. Răspunsul este, de la Ara citire, unul singur: DA. (p.s. ieși afară dumneata!)” (Maria Răducanu)