Viața liniștită a lui Hajime, proprietarul unui bar din Tokyo, este tulburată de amintirea unei povesti de dragoste din tinerețe. Ceea ce îl obsedează pe erou nu e neapărat imaginea iubitei din trecut, ci caracterul unic și irepetabil al relației dintre doi oameni și convingerea că destinul uman e o problemă de opțiune.
Citește tot rezumatul cărții La sud de granita, la vest de soare... Reîntîlnirea cu una dintre iubite echivalează cu o încercare disperată de a recupera timpul pierdut, fie și cu riscul ruperii legăturilor cu prezentul. O poveste aproape ireală despre dragoste și despre moarte, că mai toate poveștile lui Murakami, învăluită în acordurile melodiei lui Nat King Cole „South of the Border”.     Fragment din romanul "La sud de graniță, la vest de soare" de Haruki Murakami:     “— Hajime, nu crezi că unele sentimente sunt dureroase tocmai pentru că nu ne părăsesc?     Saxofonistul a venit la mine să-mi mulțumească pentru tratație, iar eu l-am felicita pentru concert.     — În ultima vreme cântăreții de jazz a devenit foarte politicoși, i-am spus eu lui Shimamoto. Pe vremea când eram student, nu se întâmplă așa ceva. Majoritatea se drogau și erau niște terchea-berchea. Cu toate acestea, din când în când mai dădeau concerte extraordinare. Mergeam deseori la clubul din Shinjuku și ascultam jazz și de fiecare dată mă simțeam tulburat.     — Am impresia că-ți plac asemenea tipi, nu?     — Cred că da. Probabil că nu există oameni pe care să nu-i atragă lucrurile ieșite din comun. Chiar dacă nouă din zece cazuri fac excepție, tot rămâne unul prin care se țintește la o experiență sublimă și tocmai faptul acesta pune lumea în mișcare. După părerea mea aceasta înseamnă arta adevărată.     Mi-am privit mâinile care se odihneau în poală și apoi am ridicat ochii spre chipul ei. Aștepta să continuu.     — Acum lucrurile nu mai stau așa. Am un bar și treaba mea este să investesc și să obțin profit. Nu sunt artist sau o persoană care să creeze ceva. Nici măcar nu promovez arta. Că-mi place sau nu, trebuie să recunosc acesta nu e un loc care să tindă spre așa ceva. Pentru un manager, important este să aibă o mână de oameni politicoși și distinși pe care să-i manipuleze cu ușurință. Asta e, n-am ce face. Mai bine așa decât o adunătură de Charlie Parkeri.     Shimamoto a mai comandat un cocteil și a mai fumat o țigară. Am tăcut amândoi o vreme. Ea părea dusă pe gânduri. Eu l-am ascultat pe basist interpretând solo-ul din „Embraceable You". Pianistul îl mai acompania din când în când, iar toboșarul își ștergea sudoarea de pe frunte și mai lua câte o înghițitură de băutură." Citește mai puțin...